Noaptea trecută, pompierii militari din Timișoara au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit în subsolul unei locuințe situate pe strada Poneasca din zona Mehala.
La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent în subsolul casei, unde se afla centrala pe lemne și aproximativ 10 metri cubi de combustibil solid. Incendiul s-a extins rapid la interiorul locuinței și la acoperiș.
Pompierii au acționat prompt, reușind să stingă focul și să limiteze pagubele materiale. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Potrivit anchetei efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător.
Recomandări ale pompierilor pentru prevenirea incendiilor provocate de coșurile de fum:
- Coșurile trebuie izolate față de elementele combustibile ale planșeelor, prin îngroșarea zidăriei cu minimum 25 cm.
- În spațiul dintre coș și planșeu este recomandată introducerea unui strat de materiale necombustibile.
- Se va evita încastrarea în coșuri sau burlane a elementelor din lemn ale acoperișului ori planșeului.
- Coșurile trebuie prelungite cu cel puțin 60 cm deasupra acoperișului.
- Curățarea coșurilor de fum trebuie realizată anual, de personal specializat.
Citește și:

Tulburarea liniștii publice, în atenția polițiștilor locali

Peste 270 de situații de urgență, în Timiș, în mini-vacanța de Sf. Maria

Autoturism fără drept de circulație în România, condus de un cetățean bulgar, depistat la Cenad

Panică la Spitalul de Copii din Timișoara

Peste 150 de produse contrafăcute, descoperite în piețele din Timișoara în urma unei acțiuni a janda...
























