Social

Sute de vârstnici din comuna Șandra au petrecut pe muzica lui Vasile Conea

Sute de vârstnici din comuna Șandra au petrecut pe muzica lui Vasile Conea

Eveniment aniversar pentru vârstnicii din comuna Șandra. Duminică, peste 300 de persoane au fost invitate de conducerea primăriei la Căminul Cultural pentru a lua parte la cea de-a șaptea ediție a Zilei Pensionarilor.

Și pentru că este un eveniment emoționant pentru comunitatea care își respectă și își cinstește bătrânii, autoritățile s-au întâlnit și în acest an la o “socializare” cu vârstnicii comunei.

Au pregătit un program artistic, unde invitat special a fost Vasile Conea, unul dintre cei mai iubiți interpreți de muzică populară din zona Banatului. Acesta a venit împreună cu formația și cu artista Dolores Doncea. „În această după-amiază maestrul Vasile Conea a dorit să vină în comuna noastră pentru că a spus că aici se fac lucruri bune, iar oamenii știu și să petreacă pe cinste. Îți mulțumim Vasile pentru că ai răspuns invitației noastre. Cu Dolores ne-am întâlnit și în urmă cu șapte ani, la primul eveniment pe care l-am organizat. Noi ducem tradiția înainte”, a transmis primarul comunei Șandra, Luchian Savu.

Este o inițiativă foarte bună. Avem un primar foarte gospodar, îl iubim, a făcut multe lucruri bune pentru comuna asta. E bun cu toată lumea. Azi avem un program artistic frumos, din an în an e tot mai bine. Îi mulțumim domnului primar că se gândește la noi, cei bătrâni. Am participat în toți anii, am sărbătorit și cei 50 de ani de căsnicie împreună cu soțul meu”, a spus Jenica Străut, localnică.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*