Social

50 de saci cu deşeuri strânse şi un adăpost improvizat demolat, în cadrul unei noi acţiuni de igienizare a malurilor Begăi

50 de saci cu deşeuri strânse şi un adăpost improvizat demolat, în cadrul unei noi acţiuni de igienizare a malurilor Begăi

O nouă acțiune de igienizare a malurilor Begăi a fost organizată de polițiștii locali. Cincizeci de saci cu deșeuri au fost strânși, iar un adăpost impovizat amenajat de oamenii străzii a fost demolat!

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Patrulare Navală, împreună cu reprezentanţi ai Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Timişoara au efectuat, zilele acestea, o nouă acţiune de igienizare a malurilor Canalului Bega, cu scopul de a curăţa de deşeuri zonele din apropierea canalului unde s-au constatat astfel de situaţii cu ocazia patrulărilor efectuate de poliţiştii locali. De această dată, acţiunea la care au participat tot poliţişti locali aflaţi în timpul liber s-a desfăşurat în zona Podul Dacilor – Parcul Mocioni, fiind adunaţi peste 50 de saci cu deşeuri şi fiind demolat un adăpost amenajat de oamenii străzii în Parcul Mocioni.

Astfel de acţiuni sunt organizate periodic de poliţiştii locali care doresc să contribuie la menţinerea unui oraş curat şi civilizat, demn de un oraş european. Anul acesta au mai avut loc alte trei acțiuni de acest gen.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*