Social

Condiții inumane pentru 25 de paciente dintr-un spital de psihiatrie din Timiș. Femeile au fost găsite într-o magazie

Control la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Jebel din județul Timiș, după ce 25 de paciente au fost găsite într-o magazie a spitalului. Unele spații sunt în renovare, iar DSP a dat aviz să fie mutate temporar acolo, dar nu în condițiile găsite.

Această situație a fost descoperită de organizația „Ceva de spus”, Georgiana Pascu, dar și de inspectorii Consiliul de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care au mers într-o vizită neanunțată la sfârșitul săptămânii trecute, vineri. 

Cele 25 de paciente au fost descoperite într-o clădire care în structura spitalului apare ca fiind o magazie. Pacientele erau ținute în două încăperi. Una avea 15 paturi, cealaltă 9 paturi. Paturile erau lipite unele de altele. O altă pacientă în vârstă a fost găsită pe un hol, între dulapuri. Ea era conectată la un aparat de oxigen.  În acea clădire nu sunt toalete, iar pentru a face duș, de exemplu, aceste paciente ar fi trebuit să meargă în ger pentru a ajunge la containerele de lângă clădire. Dușurile, la momentul vizitei, nu funcționau.  A fost sesizată DSP dar și ministrul Sănătății. În control a mers și prefecta județului Timiș, Cornelia-Elena Micicoi.

În urma apariției informațiilor în spațiul public, IPJ Timiș s-a sesizat din oficiu și a deschis o anchetă în acest caz.

„În urma apariției în spațiul public a informațiilor privind condițiile în care ar fi fost ținute 25 de paciente ale unui spital de psihiatrie din județul Timiș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jebel s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

(Foto: facebook/Georgiana Pascu)

.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*