Vineri, 21 septembrie, în intervalul orar 10.00 – 12.00, la nivelul județului va fi transmis un mesaj test în patru localități (Buziaș, Deta, Făget și Sânnicolau Mare), iar în intervalul 17.00 -19.00, într-o zonă a municipiului Timișoara.
Pentru ca utilizatorii să poată recepționa mesajul pe telefoanele mobile, acestea trebuie configurate pe baza indicațiilor existente aici: https://ro-alert.ro/configurare/
Mai mult decât atât, în perioada următoare vor fi puse la dispoziția publicului informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și operatorul de telefonie mobilă, pentru recepționarea mesajelor de avertizare.
Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.
Telefoanele aflate în aria de acoperire a zonelor testate si care au această opțiune configurată vor recepționa mesajul de test ‘”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Timiş”. Modul de afișare și sunetul mesajului de avertizare sunt diferite în funcție de modelul telefonului mobil.
IMPORTANT!
Mesajele au rolul de a testa aplicația! Persoanele care primesc mesajul nu trebuie să intre în panică, nu este o situație reală, nu se va lua nici o masură (adăpostire, părăsirea zonei etc).
Portalul www.ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență.