Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Eroilor de la Tisa, dinspre strada Cluj înspre strada Ștefan cel Mare, iar, la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din sensul opus de circulație, condus de un bărbat în vârstă de 69 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 69 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă
Citește și:

Accident rutier, între Banloc și Partoș. O femeie a fost rănită

Tentativă de trecere frauduloasă a frontierei depistată la PTF Stamora-Moravița

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 7 luni ale anului 2025

Oameni ai străzii, ridicați din Complexul Studențesc din Timișoara/Foto

Șofer rănit după ce a intrat cu mașina într-un tramvai pe strada Victor Hugo din Timișoara
























