Sport

UVT Agroland, pregătită pentru primul meci al sezonului: cu Dinamo, în Cupa României

UVT Agroland, pregătită pentru primul meci al sezonului: cu Dinamo, în Cupa României

Echipa de volei UVT Agroland Timișoara începe noul sezon pe data de 20 octombrie, la București, bănățencele având stabilită data primului tur din Cupa României de volei feminin. ”Agro” va juca pe terenul celor de la Dinamo, timișorencele pornind ca favorite la calificarea în faza următoare.

Primul meci oficial din sezonul 2018-2019 pentru UVT Agroland Timișoara va fi în Cupa României, cu șapte zile înainte de startul Diviziei A1. Formația de pe Bega se deplasează pe terenul echipei Dinamo București, pe care a învins-o în stagiunea trecută în trei meciuri din tot atâtea posibile (de două ori în Divizia A1 și o dată în Cupă).

Meciul din primul tur al Cupei este programat pe data de 20 octombrie, cele două formații urmând să se dueleze într-o singură manșă pentru calificarea în faza a doua a competiției.

Dacă ”Agro” se impune din nou la București, fetele lui Bogdan Paul vor juca pe teren propriu în sferturi cu CSM Târgoviște, tot o singură manșă, pe data de 16 ianuarie 2019.

Programul meciurilor din Faza I a Cupei României de volei femininarată astfel:

Dinamo București – UVT Agroland Timișoara;
CSU Belor Galați – Penicilina Iași;
CSM Târgu Mureș – CSM Lugoj;

Voleibalistele de la ”U” NTT Data Cluj se califică direct în sferturi, după ce formația CSU Oradea nu s-a înscris în noua stagiune a Diviziei A1.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*