Social

Sancțiuni firmelor din Timișoara care nu au respectat legislația pe linie comercială

Sancțiuni firmelor din Timișoara care nu au respectat legislația pe linie comercială

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială acționează permanent pentru verificarea modului în care societățile comerciale de pe raza municipiului respectă legislația din domeniu referitoare la deținerea documentelor necesare desfășurării activității. Astfel, de la începutul anului, polițiștii locali au efectuat controale comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate un număr de 971 sancțiuni. Principalele teme care au fost vizate în cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificarea acordului de funcționare și vizarea acestuia, verificarea funcționării comerțului stradal și a teraselor sezoniere, achitarea taxelor de ocupare a domeniului public în cazul acestora, respectarea regulilor generale de comerț și a normelor de depozitare și de întreținerea a curățeniei etc. Cele mai multe sancțiuni aplicate, mai exact 572, au fost pentru lipsa acordului, nevizarea acestuia și nerespectarea orarului de funcționare, conform OG99/2000 aprobată prin Legea Comerțului 650/2002 și HCL 538/2015 referitoare la regulamentul privind condițiile de desfășurare a activitățiilor comerciale pe raza municipiului. Alte 175 se sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa acordului sau neachitarea taxelor de ocupare a domeniului public în cazul teraselor sezoniere și pentru comerț stradal. De asemenea, au mai fost aplicate sancțiuni pentru efectuarea de acte și fapte de comerț ilicite, lipsa curățeniei, depozitare de ambalaje, diferite obiecte de mobilier urban pe domeniul public, lipsa sau neprezentarea registrului unic de control.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*