Sâmbătă, 2 august, de la ora 21.30, sunteți invitați să petreceți o seară specială pe stadionul Știința, unde are loc proiecția în aer liber a documentarului „Vulturii din Țaga”.
Filmul spune povestea savuroasă a echipei Vulturul, din satul clujean Țaga, și a lui Nelu, omul bun la toate la echipă și a cărui pasiune pentru fotbal îl determină să nu renunțe în ciuda înfrângerilor pe bandă rulantă din ultimul eșalon. Documentarul lui Iulian Manuel Ghervas și Adina Popescu reprezintă de asemenea o incursiune în realitatea cotidiană a unei micuțe comunități din inima Transilvaniei.
Evenimentul face parte din evenimentul City Celebration 2025 (1–3 august) și deschide simbolic Timișoara Football Film Festival, primul festival de film din România și din Europa de Est dedicat fotbalului și culturii sale, care va avea loc în perioada 6-9 noiembrie 2025.
Proiecția filmului “Vulturii din Țaga” este realizată cu sprijinul celor de la We are basca (https://wearebasca.ro/), cărora le mulțumim. Intrarea este liberă și atmosfera e relaxantă. Se stă pe gazon iar dacă aveți chef puteți să vă aduceți o pătură. Va exista și un număr mic de scaune disponibile. Ne-am bucura să fiți acolo!
Va avea loc, tot ca parte a primei ediții a TMFF, lansarea concursului de scurtmetraje. Toate detaliile, pe site-ul oficial: https://www.tmff.ro/concurs/
Citește și:

Licitație pentru închirierea unui spaţiu RENT-A-CAR”, situat în afara aeroportului din Timișoara

Cultura care transformă locurile Timișoarei

Lapte praf pentru sugari, retras de pe piaţă

Ruga Timișoarei revine în Parcul Rozelor. Muzică, dans și tradiții bănățene

Ambasadorul Republicii Elene a venit la Timișoara după cumplitul accident rutier
























