Utile

Situaţia hidrologică pe cursurile de apă din Banat

Situaţia hidrologică pe cursurile de apă din Banat

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează despre situaţia hidrologică de la această oră în spaţiul hidrografic Banat. În urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş, s-a atins faza I de apărare pe râul Timiş, la staţi hidrometrică (s.h.) Lugoj (F I =150 cm), la restul staţiilor hidrometrice din judeţ, cotele sunt în creştere, fără ca să atingă cotele de apărare.

În judeţul Caraş-Severin, în acest moment, avem depăşită  cota de atenţie pe pârâul Goleţ , afluent al Timişului (CA + 10 cm), celelalte cursuri de apă nemaiavând atinse cotele de apărare.

Ieri, în intervalul orar 06.00-18.00, în judeţul Caraş-Severin s-au înregistrat cantităţi însemnate de precipitaţii (Crivaia 74 l/mp, Caraşova 59,8 l/mp, Goleţ  51,2 l/mp)care au dus la depăşiri ale cotelor de apărare astfel:

  • la s.h. Goleţ pe pârâul Goleţ, 390 cm (+ 40 CP) la ora 16.40, la ora 18.00 fiind deja în scădere.
  • La s.h. Turnu Ruieni pe pârâul Sebeş, 290 cm (+ 40 CA) la ora 18.00.
  • La s.h. Teregova pe râul Timiş, 150 cm (+30 CA) la ora 18.00

În acest caz, SGA Caraş-Severin a intervenit cu un buldoexcavator pe pârâul Goleţ, la Goleţ, şi cu un excavator cu braţ lung pe pârâul Slatina la Slatina Timiş. S-a intervenit cu acelaşi buldoexcavator şi la Bucoşniţa, pe pârâul Bucoşniţa, pentru deblocarea secţiunilor de scurgere.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*