Social

Campanie de împădurire în județul Caraș-Severin

Campanie de împădurire în județul Caraș-Severin

De fiecare dată când se produce o alunecare de teren, specialiștii spun că una dintre cauze este despădurirea necontrolată a zonei. Cu atât mai importantă este o inițiativă de plantare de arbori.

Peste 100 de voluntari din Caraș-Severin și Timiș au răspuns apelului lansat de Asociația „Creştem România împreună” și au plantat, ajutați de silvicultori, câteva mii de puieți într-un șantier de împădurire din Caraș-Severin.

Acțiunea face parte din cel mai amplu proiect de împăduriri și plantări de arbori din România cu ajutorul voluntarilor, „Plantează în România”.

La Izvorul Negrului, voluntarii care s-au alăturat campaniei „Plantează în România” au dat o mână de ajutor pentru regenerarea pădurilor.

Silvicultorii le-au explicat ce au de făcut, voluntarii au pus mâna pe sape și s-au apucat de treabă. Printre ei s-au aflat liceeni, angajați ai unor companii și jandarmi.

În total, în Caraș-Severin vor fi plantați, în această primavară, peste 1,3 milioane de puieți forestieri care provin din pepinierele Regiei Naționale a Pădurilor.

Sursa: stiri.tvr.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*