Eveniment

Timișorenii pot pune mâna pe armele jandarmilor! ”Porți deschise” la Gruparea Mobilă Timișoara

Timișorenii pot pune mâna pe armele jandarmilor! ”Porți deschise” la Gruparea Mobilă Timișoara

”Ziua porților deschise” este organizată la sediul Grupării Mobile de Jandarmi din Timișoara, vineri, 30 martie 2018. Evenimentul este deschis publicului larg, fiind organizate o serie de acțiuni specifice jandarmilor, de la exerciții cu câini și demonstrații de luptă până la prezentarea armamentului.

Ziua Jandarmeriei Române, care se sărbătorește vineri, 30 martie, aduce un program special în orarul jandarmilor din Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod” Timișoara, care organizează ”Ziua porților deschise”.

În cadrul evenimentului, care va avea loc începând cu ora 11:00, la sediul unității din Timișoara (strada Gherghe Barițiu, nr. 19-21), sunt invitați să participe elevi, cadre didactice și, de asemenea, persoane care doresc să cunoască aspecte din misiunile și activitățile pe care jandarmii le desfășoară. Cu acest prilej, vor fi prezentate exerciții demonstrative, specifice misiunilor de ordine publică, exerciții cu câinii de serviciu și autoapărare. Vor fi organizate standuri în care se vor prezenta echipamente și tehnică din dotare și va fi făcută cunoscută oferta de școlarizare a instituțiilor militare de învățământ.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*