Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat un cetățean român care a încercat să scoată ilegal din România un băiat folosindu-se de documentul de călătorie al fiului său, deoarece minorul nu avea paşaport valabil.
Luni seara, la Cenad s-a prezentat pentru a ieși din țară Vasile C., cu cetățenie româno-belgiană, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în Timiș, aflându-se la volanul unui autoturism marca Volkswagen. Alături de acesta, în autoturism se mai afla un minor, care s-a legitimat cu o carte de identitate belgiană.
Cu ocazia controlului specific, polițiștii de frontieră au constatat că există diferențe vizibile de fizionomie între minor și fotografia din documentul prezentat la control.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii de frontieră au constat că minorul în cauză este de fapt cetățean român, se numeşte Z.S. şi are 6 ani.
La cercetări s-a stabilit că documentul de călătorie prezentat la controlul de frontieră aparține fiului lui Vasile C., bărbatul declarând că a recurs la această metodă deoarece dorea să îl ducă pe băiat în Franța la tatăl lui, iar acesta nu deținea pașaport valabil.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză, fiind anunțat bunicul minorului, care ulterior l-a preluat de la sediul sectorului, iar față de C. Vasile se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Citește și:

Minori surprinși de polițiștii locali circulând cu motocicleta neînmatriculată, printre oameni, în P...

Bărbat de 59 de ani, reținut după ce ar fi condus fără permis în Izvin

Au alimentat cu carburant, fără drept, pe teritoriul României, Austriei, Ungariei și Germaniei

Accident provocat în Timiș de un șofer în vârstă de 81 de ani

Bărbat reținut pentru distrugerea repetată a unor bunuri în Giroc și Chișoda
























