Turism

S-a deschis Târgul de Turism “Vacanța” la Timișoara. Ce oferte au agențiile de turism

S-a deschis Târgul de Turism “Vacanța” la Timișoara. Ce oferte au agențiile de turism

Vacanţe cu până la 30% mai ieftine şi multe alte oferte pentru amatorii de călătorii. Toate acestea îi aşteaptă pe timişoreni la cel mai mare târg de turism din vestul țării. Evenimentul are loc în perioada 2 – 4 martie, la Centrul Regional de Afaceri.

Agențiile de turism și hotelurile se întrec în oferte tentante de vacanţă în ţară şi în străinătate, cu reduceri între 10 și 30 la sută. Persoanele care își doresc un concediu special vor putea primi sfaturi pentru pachete personalizate. La cea de-a cincea ediție a târgului de turism, sunt anunțate oferte pentru destinații exotice: croazierele, Egipt, Mexic, Jamaica.

La Târgul de Turism Vacanța participă peste 20 de agenții de turism și expozanți.“Anul acesta am venit cu o noutate la Agenția de turism Ultramarin. Un program de 12 luni, cu 12 destinații în țară și străinătate. Programe cu dată fixă de plecare, în special pentru grupuri, pentru persoane care doresc să călătorească împreună, care au aceleași interese, preocupări și să știe să își aranjeze din timp programul. Pentru că în acest program, vorbind de România sunt vacanțe convenabile ca preț, dar și destinații mai sofisticate de exemplu Japonia, Bali, America, Las Vegas pentru care trebuie să îti faci un program, să stii din timp, să ai un buget și în același timp, noi tour-operatorii, să avem rezervările făcute. În general, merg bine programele de city-break, fie cu autocarul (Viena, Budapesta, Praga), fie cu avionul (Roma, Paris, Veneția, etc.). Se caută pentru vară programele de plajă, și de ceva timp promovăm și destinațiile exotice. S-a ieftinit luxul, ne permitem până la 1000 euro să facem o excursie exotică”, spune Gabriela Petcana, membru ANAT.

Avem oferte din toate zonele țării, cu contact direct de la proprietari. Clisura Dunării este foarte bine reprezentată, litoralul (vama Veche, Saturn, Venus), avem zona Bucovina, Moldova, Maramureș. Ofertele pentru Paște încep de la 499 lei, cu două nopți de cazare, pensiune completă, hotel de patru stele. Avem ceva inedit, în județul Prahova în localitatea Breaza. Este vorba de organizarea nunții în mijlocul naturii, pe teren de golf, cu meniuri care încep de la 45 euro de pers., iar cei care vin cu acest fluturaș (voucher) primesc o lecție gratuită de golf. Complexul beneficiază de piscină, conferințe, evenimente pentru team-building, cort. O altă zonă care trebuie descoperită e Hunedoara, la Castelul Lupilor. Aici sunt camere tematice”, a spus Nicoleta Bușa, reprezentant DescoperimRomânia.ro.

 “Am venit cu oferte pentru întregul an. Avem oferte de Paște, tabere de vară, sejururi de vară, pachetele de Crăciun și Revelion. De exemplu, pentru stațiunea Straja avem pregătite două pachete: unul de trei nopți, care este în jur de 500 lei, iar pachetul cu patru nopți este 750 lei, include cazare, demipensiune, masă festivă cu produse tradiționale în ziua de Paște”, spune Mihai Dumitrescu, managerul unei vile din Straja.

CFR Călători oferă în cadrul târgului reduceri de 45% din prețul biletului de călătorie. În plus, este promovată excursia cu trenul istoric pe ruta Oravița-Anina, două ore de mers pe cea mai veche cale ferată din România.“Punem la dispoziția călătorilor atât în trafic intern, cât și internațional diverse tipuri de oferte. Noutatea de la târg o reprezintă facilitatea de acordare a unui voucher în trafic intern la o călătorie, 45 % reducere din prețul final al unei legitimații de călătorie. Ca și destinație turistică, depinde de fiecare călător care își alege destinația. Voucherul se obține de la standul nostru, pe care îl utilizați la casele de bilete care emit legitimații de călătorie electronic și la agențiile de voiaj. Ca și atracții sunt multe. Secția Oravița-Anina este aparte, noi o promovăm pentru că are frumusețea ei. Este un tarif unic de 10 lei, la care dacă aveți voucherul se acordă 45% reducere. Anual, în lunile de vară sunt zile în care cele 2-3 vagoane sunt pline. Au fost cazuri în care au fost mai mulți călători decât vagoane”, a explicat Ioan Fofiu, șef serviciu SAMP CFR Călători Timișoara.

Timișorenii și-au făcut apariția încă de la primele orele ale deschiderii târgului, pentru căutarea de oferte care mai de care mai atractive. “Turcia e destinația preferată, dar mi-ar plăcea să fie circuite care să cuprindă cam tot ce e de văzut în Turcia. În mare, mă ajută târgurile de turism, e normal să fie și la noi în Banat. De regulă, am cumpărat pachete în ultimii ani de la târgurile de turism, pentru că sunt reduceri mai mari. Am călătorit în Africa, Asia”, “Pentru această vară ne-am gândit la o excursie în Europa. Căutăm noutățile mai mult”, “Căutăm cea mai bună soluție. Depinde ce ofertă este, cât costă etc. În multe locuri am fost, multe locuri mi-au plăcut. Aș merge din nou în Spania. Aș vrea să călătoresc și în Italia”.

Concursul Miss Turism 2018 va avea loc sâmbătă, publicul fiind invitat să admire participantele și să participe la desemnarea câştigătoarei. Părinții își pot lăsa copiii în grija educatorilor de la  locul de joacă, în timp ce consultă ofertele agențiilor de turism.

Programul târgului va fi în intervalul orar 10.00 – 19.00, în toate cele trei zile, cu intrare gratuită.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România, în colaborare cu Agenția de Publicitate Atu Advertising.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*