Cultură

La vida loca – turneul flautistului Matei Ioachimescu și al pianistului Alfredo Ovalles ajunge la Timişoara

La vida loca – turneul flautistului Matei Ioachimescu și al pianistului Alfredo Ovalles ajunge la Timişoara

Asociația Culturală SKYLINE propune un concert extraordinar la Sala Capitol, joi, 1 martie de la ora 19:00.

Flautistul de origine română Matei Ioachimescu și pianistul venezuelean Alfredo Ovalles, ale căror cariere cunosc consacrarea internațională, vă invită la o călătorie în jurul lumii, în cadrul celei de-a treia ediții a turneului ‘’La Vida Loca’’.

Matei Ioachimescu, flautistul al cărui parcurs muzical a început în România și s-a desăvârșit la Academia de Muzică din Viena, alături de Alfredo Ovalles, format la Universitățile din Statele Unite și Austria, vă oferă o evadare din cotidian.

Cei doi muzicieni, virtuozi și versatili, au un repertoriu de la muzică barocă la creații contemporane, colaborând cu ansambluri din Europa până în Japonia.

Pentru ediția din acest an a turneului, cei doi au selectat partituri care  sparg  granițele dintre muzica clasică, jazz, ajungând la sonorități pop- rock contemporane.

Matei Ioachimescu și Alfredo Ovalles vă propun să descoperiți că sunetul și ritmul, atunci când cuprind cele mai vibrante emoții de bucurie și nostalgie, senzații ardente, presărate cu umor și energie explozivă, te conduc întotdeauna acasă.

Flautul lui Matei Ioachimescu reprezintă instrumentul prin care acest muzician își exprimă nu doar măiestria, pe care și-o potențează cu fiecare zi, ci, deopotrivă, implicarea în activități de mentorat artistic în Austria, Japonia, Ungaria, Croația și România, precum și în angajamentele de diplomație culturală care i-au fost încredințate de actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, încă din 2013.

Biletele se găsesc în reţeaua Librăriilor Cărtureşti, Librăria La Două Bufniţe, clubul Manufactura şi la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul cu o oră înainte de începerea spectacolului.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*