Administrație

Foto: Au sosit primele ”containere” în care vor învăța elevii unei școli din Timișoara

Foto: Au sosit primele ”containere” în care vor învăța elevii unei școli din Timișoara

Primele containere în care vor învăța elevii de la Școala Generală Nr. 30 din Timișoara au sosit. Muncitorii au demarat deja montarea lor, noile ”săli de clasă” urmând să beneficieze inclusiv de sisteme de climatizare, iar de săptămâna viitoare vor fi funcționale.

Primarul Nicolae Robu a anunțat ”sosirea” a șase săli de clasă pentru elevii de la Școala Generală Nr. 30 din Timișoara. Containerele în care vor studia elevii instituției de învățământ au sosit ieri în șapte TIR-uri și, începând de săptămâna viitoare, școlarii își vor desfășura activitatea și în interiorul acestora.

”După cum am anunțat, Școala Generală nr. 30, o școală model din toate punctele de vedere, va beneficia de două noi corpuri de clădire mari, superbe, proiectul de buget pe 2018 conținând prevederile bugetare de rigoare. Până la finalizarea lor, însă, nevoia de spații de învățământ va fi asigurată cu tehnologia «container». Șase săli de clasă vor fi create în această tehnologie, astăzi sosindu-ne componentele, în 7 TIR-uri (!!!). Mâine și poimâine, se va face asamblarea și apoi noile săli vor putea fi văzute «la cheie». N-am putut aștepta cu știrea până atunci, pentru că, din nou, s-a ajuns la fabulații și trebuie să le demontăm! Așadar, vor rezulta, în urma asamblării, șase săli de clasă, dispuse în lungul unui culoar, câte trei de fiecare parte și două grupuri sanitare, câte unul de fiecare parte a culoarului, la unul din capetele acestuia. Sălile de clasă sunt prevăzute cu echipamente de climatizare. Veți vedea cât de curând ce v-am explicat, în pozele pe care le vom posta imediat după încheierea asamblării”, a detaliat Nicolae Robu, primarul Timișoarei.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*