Social

Firmă din Jimbolia, sancționată pentru abandonarea de deșeuri pe o stradă din Timișoara

Firmă din Jimbolia, sancționată pentru abandonarea de deșeuri pe o stradă din Timișoara

O societate comercială care se ocupă cu organizarea de evenimente a fost sancționată de polițiștii locali deoarece a depozitat deșeuri pe strada Canal Bega din Timișoara.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului acționează zilnic pentru depistarea persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public, contribuind la formarea de rampe clandestine pe domeniul public, rampe ce conferă un aspect inestetic orașului. Astfel, pe lângă sancțiunile aplicate persoanelor fizice surprinse aruncând gunoaie în alte locuri decât în pubelele de deșeuri menajere, sunt depistate și societăți comerciale care nu respectă legislația și depozitează resturile provenite din activitățile comerciale în alte locuri decât cele autorizate.

Un astfel de caz este cel al unui organizator de evenimente, Alltimeclubbing World Wide SRL, cu sediul în Jimbolia, care a depozitat o cantitate importantă de deșeuri str. Canal Bega. Reprezentanții acesteia au fost sancționați cu amendă de 2.500 lei conform HCL 371/2007 modificată și și-au asumat strângerea resturilor depozitate în cel mai scurt timp.

”Polițiștii locali atrag atenția atât persoanelor fizice cât și reprezentanților societăților comerciale să respecte legislația, să depoziteze deșeuri în locurile autorizate și să-și încheie contracte cu societatea de salubrizare pentru a evita aplicarea de sancțiuni contravenționale”, precizează reprezentanții instituției de lângă Pădurea Verde.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*