Administrație

92 din 100 de salcâmi de pe ”Loga”, buni de tăiat! Primăria, obligată să planteze alți copaci până în aprilie

92 din 100 de salcâmi de pe ”Loga”, buni de tăiat! Primăria, obligată să planteze alți copaci până în aprilie

Prefectul de Timiș Eva Andreaș a primit, astăzi, rezultate controlului efectuat, în data de 12 februarie, la Primăria municipiului Timișoara de către Garda Națională de Mediu – Serviciul Comisariat Județean Timiș și Agenția pentru Protecția Mediului Timiș, control având ca temă tăierile de arbori efectuale pe Bulevardul C.D. Loga Timișoara.

Primăria Timișoara a ordonat societății din subordine, SC Horticultura SA, să demareze acțiunea de ăndepărtare a salcâmilor de pe Bulevardul C.D. Loga, la începutul lunii februarie. Instituția cu sediul pe aceeași stradă a precizat că acțiunea de ”defrișare” are ca scop îndepărtarea tuturor salcâmilor, care totalizează 401 exemplare, pentru că aceștia sunt bătrâni, iar durata lor de ”viață” a trecut., urmând să se planteze alți copaci, tot de dimensiuni considerabile, în locul salcâmilor.

Raportul primit de prefectul de Timiș arată că Primăria municipiului Timișoara, prin SC Horticultura SA, a “executat lucrări de tăiere salcâmi din aliniamentul stradal existent pe bd. CD Loga” la circa 50 de exemplare, din cele 401 exemplare cât a conținut întregul aliniament.

”Pentru starea fitosanitară a unui eșantion de 100 de salcâmi de pe bd. C.D. Loga a fost prezentat un memoriu justificativ elaborat de specialiști din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara conform căruia un număr de 92 de exemplare au prezentat diverse semne de boală care impuneau tăierea (prezența în coroană a ramurilor moarte sau pe moarte, lăstari uscați, necrozați, scoarță detașată de trunchi, simptome de putrezire, lemnul trunchiului putred…)”, se arată în raportul primit de prefect.

Prefectura Timiș anunță, prin intermediul unui comunicat, că: ”la finalul controlului, Garda Națională de Mediu – Serviciul Comisariat Județean Timiș a dispus Primăriei refacerea spațiilor verzi din aliniamentul afectat de tăieri, respectiv plantări de noi arbori până la data de 15 aprilie 2018”, ceea ce a menționat și primarul Timișoarei, Nicolae Robu, acesta specificând, însă, că municipalitatea nu a luat decizia ce gen de arbori urmează să fie plantați în locul salcâmilor.

Foto: Arhivă

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*