Timişorenii şi turiştii care doresc să se plimbe cu vaporaşele pe Bega mai au de așteptat până să se întâmple acest lucru. Autorităţile locale nu pot administra canalul pentru transport.
În prezent se fac demersurile legale pentru avize, ca vaporașele să intre în funcțiune. Potrivit primarului Nicolae Robu, există în continuare un blocaj la nivel ministerial. Până în iunie 2018 ambarcaţiunile ar trebui să intre în circuitul de transport în comun. “Aștept să se rezolve problema vaporașelor. Nici până acum nu s-a rezolvat. E ca și rezolvată, pentru că în sfârșit se știe ce e de făcut, trebuie adăugate cinci cuvinte cu prepoziții cu tot în organizare și funcționare a Ministerului Apelor și Pădurilor. Lucru care nu s-a făcut”, a spus edilul Nicolae Robu.
La rândul său, șeful ABA Banat, Titu Bojin, a dat asigurări că instituția pe care o conduce se implică în parcurgerea procedurilor pentru ca Bega să devină navigabilă.
Reamintim, achiziția celor șapte ambarcațiuni care vor circula pe Bega face parte dintr-un amplu proiect european din 2015 în valoare de peste 6 milioane de euro, care a inclus și amenajarea malurilor Begăi. Toate cele şapte vaporaşe au primit câte un nume: Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya şi Economu.
În luna mai 2016 ambarcaţiunile erau, în probe, pe apă în Timişoara, dar fără să transporte pasageri. Abia după ce au fost achiziționate, municipalitatea a realizat că acestea nu pot circula conform legislaţiei în vigoare.