Administrație

Salina de la Gottlob se mărește. Va avea încă o încăpere

Salina de la Gottlob se mărește. Va avea încă o încăpere

Salina artificială mult așteptată, care se construiește în comuna Gottlob, va fi în curând gata de inaugurare. Aceasta este realizată atât pentru a atrage turişti, cât şi pentru a pune la dispoziţia localnicilor un loc de relaxare.

Potrivit primarului Gheorghe Nastor, lucrările sunt pe ultima sută de metri și finalizate în proporție de 90%. În prezent, autoritățile au în plan construirea unei noi încăperi care va deservi ca loc de joacă pentru copii.“Aici mai facem încă o încăpere, o cameră cu un spațiu pentru copii, loc de joacă. Salina e gata, în proporție de 90%. Ne-am hotărât să mai facem o sală. Pentru că e prea mică. Avem tot achiziționat, inclusiv locurile de joacă pentru ei”, a transmis edilul comunei Gottlob.

Investiția este în valoare de 10 mii euro și realizată din bani de la bugetul local. Reamintim, lucrările au început în primăvara anului trecut și trebuiau terminate înainte de 15 august, Ziua Festivalului Lubeniței, însă din lipsa fondurilor, acestea au întârziat.

 

 

(Foto: Renasterea.ro)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*