Primăria Municipiului Timișoara introduce un nou instrument digital dedicat organizatorilor de evenimente și adunări publice, disponibil direct pe Portalul de servicii, în secțiunea „Organizare evenimente”.
Noul calendar online permite consultarea în timp real a evenimentelor deja aprobate de Comisia de avizare a adunărilor publice. Astfel, organizatorii pot verifica rapid disponibilitatea unei locații, pot alege mai ușor data și intervalul orar potrivit și pot evita suprapunerile sau conflictele de natură logistică ori sonoră.
Reprezentanții administrației locale subliniază că acest instrument simplifică semnificativ procesul de planificare, oferind o imagine clară asupra activităților deja programate în spațiul public din Timișoara.
Inițiativa face parte dintr-un amplu proces de digitalizare derulat de Primărie, care vizează eficientizarea serviciilor publice, reducerea birocrației și îmbunătățirea coordonării evenimentelor desfășurate în oraș.
Cererea pentru organizarea de evenimente poate fi depusă online, accesând Portalul de servicii al Primăriei Timișoara: https://servicii.primariatm.ro/organizare-evenimente
În același timp, accesul la infrastructura sportivă a orașului este disponibil online, prin platforma Sport Club Municipal (SCM), unde pot fi rezervate terenuri și spații pentru activități fizice: https://bazesportive.scmtimisoara.ro
Foto: Primăria Timișoara























