Polițiștii Secției 3 Timișoara efectuează cercetări față de un tânăr de 17 ani bănuit de furtul mai multor articole vestimentare dintr-o societate comercială.
În 6 ianuarie, în jurul orei 17.30, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 17 ani a fost depistat de agenții de pază a unei societăți comerciale, situată în oraş, în timp ce sustrăgea bunuri.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că tânărul a fost depistat după ce a trecut de casa de marcat având asupra sa articole vestimentare neachitate, în valoare de peste 2.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din societăți comerciale:
- persoanele care hoinăresc prin magazin în mod „dezinteresat” şi urmăresc doar vigilenţa celor care supraveghează trebuie să dea de gândit;
- atenţie sporită trebuie acordată persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie (rochii foarte largi etc.) buzunare special confecţionate pentru a ascunde diverse produse;
- în magazinele unde există raioane de îmbrăcăminte şi cabine de probă, personalul care supraveghează trebuie să manifeste prudenţă maximă şi să nu permită accesul în cabina de probă decât cu un singur sortiment de îmbrăcăminte şi sub strictă supraveghere;
- raioanele cu articole de mare valoare, cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor;
- transportul banilor trebuie făcut în condiţii de maximă securitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege;
- înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru;
- la magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător;
- nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute;
- nu de puţine ori autorii unor astfel de fapte au profitat de neglijenţa manifestată de unii gestionari, patroni sau angajaţi în asigurarea securităţii valorilor deţinute, existând cazuri când nu s-a acţionat sistemul de alarmare la plecarea din firmă sau nu au fost asigurate cu pază bunurile societăţii;
- pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003;
- totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea;