Clubul de fotbal Poli Timișoara a anunțat că a reziliat contractul cu Josip Soljic (foto, în centru), unul dintre cei mai lab ifotbaliști prezenți pe teren în partidele din campionat și Cupa României, cu FCSB. Fotbalistul a fost acuzat, în presa națională, că s-ar fi ”dat la o parte” din fața bucureștenilor.
Un ziar sportiv cu acoperire națională și cu mulți cititori ai ediției on-line, l-a intervievat pe mijlocașul care a evoluat la Timișoara, în urmă cu câteva săptămâni, spunându-i că ”au fost suspiciuni legate de meciul vostru cu FCSB? Mulți jucători de la Poli au lipsit la 0-7 cu FCSB și au revenit imediat după meciul ăsta, iar tu ai fost forțat să joci fundaș central pe Național Arena”. Răspunsul lui Soljic a venit promp. ”Nu știu ce să spun. Mi-am făcut treaba așa cum mi s-a spus. Respect munca oamenilor din echipă și dacă au spus că sunt accidentați, sunt accidentați. Nu intru în discuții de genul ăsta”, a explicat jucătorul care a evoluat pentru alb-violeți, pentru gsp.ro, după jocul cu FCSB din campionat, desfășurat în luna noiembrie și pierdut de alb-violeții lui Ionuț Popa cu scorul de 7-0.
Scenariul suspiciunilor a fost continuat și după meciul din Cupa României, în care adversarul celor de la Poli a fost aceeași echipă: FCSB, însă de această dată scorul nu a mai fost atât de drastic, însă se pare că suspiciunile asupra lui Soljic și-au spus cuvântul.
Astfel, vineri, 8 decembrie 2017, clubul prim-divizionar anunță că a reziliat, de comun acord, angajamentul cu jucătorul Josip Soljic. ”Cu această ocazie, îi mulțumim mijlocașului pentru perioada petrecută la Poli Timișoara și pentru contribuția avută la spectaculoasa salvare de la retrogradare în stagiunea trecută. Îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, se precizează într-un anunț postat pe pagina de Facebook a clubului Poli Timișoara.
Citește și:

16,6 miliarde euro alocate pentru securitatea României

Radu Benea, favorit să devină campion în Super Rally la marea finală de la București

Super Rally revine la Timișoara: 24 de piloți de top se întrec în inima orașului

Cupa României la Skandenberg-Armwrestling 2026 a adus peste 180 de sportivi în Timiș

Echipa de fotbal UVT a adus în România, pentru a doua oară, titlul de campioană europeană universita...
























