Regia Autonomă de Transport Timișoara a anunțat, cu puțin timp în urmă, că în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie 2017, controlorii acesteia vor fi prezenți în mijloacele de transport în comun pentru a lua măsuri față de utilizatorii acestora care nu validează călătoriile, fie că folosesc bilete, fie că folosesc abonamente, chiar și în situația în care acestea din urmă le generează gratuități.
În perioada 27 noiembrie – 3 decembrie 2017, în intervalul orar 6:00 – 24:00, Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT), prin agenţii de intervenţie, pază şi ordine, cu atribuţiuni de control, continuă acţiunile demarate săptămâna trecută.
Acțiunile se vor desfășura pe următoarele linii de transport în comun: liniile metropolitane M11, M14, M22, M29, M35, M44; liniile Expres 1, 2, 3, 7, 8; liniile de troleibuze 14, 15, 16; liniile de autobuz 5, 33, 33 barat; liniile de tramvai 1, 2, 4, 7, 8, 9.
”În urma controalelor efectuate în perioada 20-24.11.2017, s-au înregistrat 34 sancţiuni contravenţionale, 3 situaţii de refuz prezentare acte de identitate. Astfel, mijloacele de transport (linia 4 tramvai, troleibuz linia 15 şi linia metropolitană M11) au avut întârzieri faţă de graficul normal”, anunță reprezentanții Regiei.
Aceștia reamintesc tuturor călătorilor, inclusiv beneficiarilor de reduceri şi gratuităţi, că au obligaţia validării cardurilor la fiecare urcare în mijloacele de transport. Conform Hotărârii Consiliului Local nr.244/20.12.2016, toţi utilizatorii de titluri nominale pe card au obligaţia prezentării la control, odată cu cardul, a documentului de identitate în original. Nevalidarea cardurilor încărcate de RATT, neprezentarea carnetului de elev semnat la zi, neprezentarea documentului de identitate sau călătoria cu titlul altei persoane decât titularul, se sancţionează similar călătoriei fără titlu de călătorie valabil, aplicându-se sancţiunile prevăzute de Hotărârile de Consiliu Local şi prevederile legale.
”Atragem atenţia călătorilor ca în perioada premergătoare sărbatorilor de iarnă să aibă atenţie sportită pentru lucrurile personale la călătoria cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, mulţumim călătorilor pentru sprijinul acordat agenţilor de intervenţie, pază şi ordine, cu atribuţiuni de control care au desfăşurat activitatea săptămâna anterioară”, se mai arată în înștiințarea transmisă de regia timișoreană.
Ok să facă , controale totuși să ni se asigure și siguranță și protecție !
Au trecut cîteva luni cînd càlători au depistat um hoț și cînd au cerut sprijin RATTului , li sa refuzat sprijinul !