Turism

Israel, spiritualitate și cultură în pragul sărbătorilor de iarnă

Israel, spiritualitate și cultură în pragul sărbătorilor de iarnă

O destinație deopotrivă istorică, culturală, dar mai ales spirituală – mângâiată de un soare blând de primăvară chiar dacă este luna decembrie, este Țara Sfântă – Israel. Agenția de turism Ultramarin vă invită într-o fascinantă călătorie, cu zbor direct din Timișoara, spre însoritul Tel Aviv și de acolo, într-o excursie pe care oricine ar trebui să o parcurgă o dată în viață, o călătorie – pelerinaj prin locurile sfinte. Și ce moment poate fi mai potrivit pentru a vă afla în locurile unde s-a născut Isus, dacă nu chiar în pragul sărbătorilor de iarnă, al Crăciunului?

Orașul Tel Aviv, primul oraș evreiesc, denumit și „Orașul alb” datorită stilului Bauhaus al clădirilor (motiv pentru care din 2003 se află și în patrimoniul mondial UNESCO), este un bun punct de plecare indiferent de traseul pe care alegeți să îl parcurgeți. Aici vă veți familiariza cu clădirile și bunurile istorice încărcate de cultură și tot de aici veți putea urca pe Muntele Tabor, un deal de 500 metri aflat deasupra văii Jezreel, în Galileea. Creștinii au identificat o piatră deasupra muntelui ca fiind locul Schimbării la față a lui Isus.

Un alt loc plin de însemnătate spirituală este Nazaret, o așezare în care în prezent locuiesc aproximativ 60.000 de locuitori, cel mai mare oraș arab din Israel. Este locul în care a crescut Isus împreună cu mama sa Maria, o vizită în acest oraș însemnând cu mult mai mult decât un tur turistic: este emoție, învățătură, bucurie.

O călătorie cu barca pe Marea Galileei, în locurile unde Isus a ținut predici și și-a adunat discipoli, este printre recomandările noastre. În apropiere se află Biserica Fericirilor, aflată pe locul Predicii de pe munte, iar la Tabgha este locul unde se crede că Isus a hrănit 5.000 de oameni cu cinci pâini și doi pești.

Prin Valea Iordanului se ajunge la Ierihon, cel mai vechi oraș din lume, unde arheologii au descoperit 20 de ierihoane construite unul peste altul, cu cea mai veche așezare datând din jurul anului 9000 î.Hr. Isus a trecut pe aici și a lecuit doi orbi, ceea ce îl face un alt punct de atracție într-o călătorie spirituală prin Israel.

Unul dintre cele mai impresionante locuri din Israel este Bethleem, menționat în Biblie ca locul de naștere a lui Isus. Biserica Nașterii Domnului, grota Sfântului Jerome și capela Sfintei Ecaterina, dar și Câmpul Păstorilor unde aceștia au primit vestea nașterii Mântuitorului sunt locurile în care un popas de reculegere vă va aduce, poate, un strop din spiritualitatea profundă a acestor tărâmuri.

Iar la Ierusalim, una dintre destinațiile fundamentale ale omenirii, indiferent de religie, veți putea intra în Biserica Sfântului Mormânt, dar veți vedea și scăldătoarea Bethesda, și veți parcurge pe jos Via Dolorosa, cu cele 14 opriri pe care le-a făcut Isus pe Drumul Crucii. Tot aici se află Zidul Plângerii, construit din piatră pe o lungime de 57 de metri, edificiu antic cu importante conotații spirituale.

Dar Israelul înseamnă mult mai mult decât atât: înseamnă viață efervescentă, clădiri moderne, plaje superbe, locuri de relaxare și SPA pe Malul Mării Moarte.

Datorită climei blânde, Israelul este ideal de vizitat în lunile de iarnă: veți evita căldurile insuportabile și aglomerația turistică. În plus, Ultramarin vă promite că veți avea parte de o încărcătură culturală și spirituală pe care nu o veți găsi probabil în nici o altă pare a lumii. Dacă vă doriți această experiență unică, în prag de sărbători de iarnă, mai multe detalii găsiți aici: http://www.ultramarintm.ro/d1195/piata-de-craciun/piete-de-craciun-cu-avionul/israel-excursie-in-tara-sfanta.html.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*