Eveniment

Accident cu patru maşini pe o şosea din Banat

Accident cu patru maşini pe o şosea din Banat

Patru autoturisme s-au ciocnit în această dimineaţă pe DN 6, la intrare în localitatea Buchin. Evenimentul rutier s-a produs pe fondul nerespectării distanței între vehicule, spun poliţiştii.

„Întrucât nu a fost respectată distanța în mers, două autoturisme care circulau dinspre Băile Herculane spre Caransebeș s-au lovit față-spate la km 446+900 m, la intrare în localitatea Buchin. Din aceeași cauză, alte două autoturisme care circulau în aceeași direcție au intrat în coliziune față-spate cu cele două vehicule avariate și oprite pe partea carosabilă”, declară Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt la IPJ Caraş-Severin.

Cei patru şoferi nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În continuare polițiștii Biroului Drumului Naționale și Europene fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.

În urma accidentului o persoană a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circulația în zonă a fost oprită pe ambele sensuri de mers aproximativ 30 de minute, la această oră circulându-se dirijat pe un sens.

Sursa: radioresita.ro

 

Festivalul Papricasului si vinului 2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*