Un eveniment rutier în care au fost implicate opt autoturisme s-a produs astăzi, în jurul orei 12:30, pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, la kilometrul 472.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști la fața locului, în urma coliziunii nu au fost înregistrate victime, fiind raportate exclusiv pagube materiale.
Accidentul a dus la îngreunarea traficului rutier, circulația desfășurându-se cu dificultate, iar coloana de autovehicule întinzându-se pe aproximativ patru kilometri.
Polițiștii le recomandă șoferilor să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față și să nu utilizeze banda de urgență, aceasta fiind rezervată echipajelor de intervenție și autorităților implicate în gestionarea situației și fluidizarea traficului.
Oamenii legii rămân la fața locului pentru asigurarea măsurilor de siguranță și pentru reluarea circulației în condiții normale.
Citește și:

Misiunile pompierilor timișeni efectuate în perioada minivacanței de Anul Nou

Bătrână tâlhărită de un bărbat în plină zi la Timișoara

Acțiune a polițiștilor locali în apropierea magazinelor non-stop din Timișoara

Depistat cu substanțe interzise de jandarmii Grupării Mobile Timișoara

Motocicletă căutată de autoritățile din Italia, oprită la graniță în Timiș
























