Administrație

Program amplu de Ziua Timişoarei. Iată ce au pregătit autorităţile pentru a marca data de 3 August

Program amplu de Ziua Timişoarei. Iată ce au pregătit autorităţile pentru a marca data de 3 August

Manifestările vor debuta joi, 3 august, de la ora 09.00, în Piaţa Petru Maior cu o depunere de coroane  la bustul colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor române, care au intrat în Timişoara la 3 august 1919. De la ora 10.00, în Piaţa Unirii, va avea loc o ceremonie publică prin care se vor marca 98 de ani de la unirea Banatului cu România şi, totodată, de la instaurarea administraţiei româneşti în Timişoara. La ora 13.00, va avea loc întrunirea în Şedinţă Festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara. De la ora 20.00, în Piaţa Victoriei, vor avea loc concerte cu: Vanotek, Antonia, The Motans şi Carla’s Dreams.

Pe tot parcursul zilei de vineri, 4 august, sunt programate manifestări sportive dedicate zilei oraşului nostru. În Piaţa Victoriei, începând cu ora 20.00, iubitorii de blues şi jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara.

Sâmbătă, 5 august, de la ora 20.00, timişorenii sunt aşteptaţi din nou în Piaţa Victoriei, la concerte cu: Phaser, The Weekend Band, un moment inedit Lorenzo Cristian Magic şi LOREDANA.

Ziua Timişoarei, 3 August, a devenit ziua oraşului nostru prin Horărârea de Consiliu Local  nr. 217 din 1999. Prin această hotărâre, se marchează ca zi a oraşului, momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, la 3 august 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti.

Pogram:

3 august – joi

Piaţa Petru Maior

09.00  Depunere de coroane  la bustul colonelului Virgil Economu

Piaţa Unirii

10.00 Ceremonie publică organizată cu sprijinul Garnizoanei Timişoara, care va marca momentul intrării trupelor române în Timişoara în data de 3 august 1919

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara

11.30 Conferinţa “Zilele Diasporei- RePatriot”. Vor participa invitaţi din mediul de afaceri, antreprenori, reprezentanţi ai administraţiei, personalităţi ale vieţii sociale, politice, culturale ale oraşului, reprezentanţi ai mediului academic, Corpului Diplomatic şi ai unor organizaţii neguvernamentale.

Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara

13.00 Şedinţă Festivă – Decernarea Titlului de Cetăţean de Onoare doamnei Maria Pongracz Popescu – prozator, publicist, traducător şi istoric literar. Ca secretar-adjunct al filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, dna Pongracz a condus de-a lungul anilor cenacluri literare române, maghiare şi germane, contribuind decisiv la vitalitatea vieţii culturale timişorene şi va primi acest titlu, pentru contribuţia esenţială la viaţa culturală a Banatului şi a Europei Centrale.

De asemenea, Titlul de Cetăţean de Onoare va fi decernat şi domnului prof. dr. ing. Nicolae Budişan, profesor emerit al Universităţii Politehnica din Timişoara. Prestigios cadru didactic şi cercetător în domeniul electrotehnicii şi al automatizărilor, dl Budişan este un pionier în domeniul echipamentelor electrice şi de automatizare a sistemelor de conversie a energiilor neconvenţionale, Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, şi va primi titlul pentru remarcabila activitate ştiinţifico – didactică desfăşurată la nivel local, naţional şi internaţional.

Titlul de Cetăţean de Onoare va fi decernat şi domnului dr. ing Tiberiu Dimitrie Babeu, profesor universitar emerit al Universității Politehnica din Timișoara. Dl. Babeu are o activitate didactică impresionantă,  precum și o bogată activitate de cercetare ştiinţifică, este membru titular (fondator) al Academiei de Ştiinte Tehnice din România şi face parte din numeroase societăţi/asociaţii profesionale şi ştiinţifice, din ţară şi din străinătate. Titlul de Cetăţean de Onoare i se acordă pentru tot ceea ce a făcut pentru oraşul Timişoara, pentru promovarea municipiului de pe Bega în întreaga lume.

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – Galeria Pro Armia, Piaţa Libertăţii

18.00 – Vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Timişoarei – Asociația Artiștilor Plastici “Romul Ladea”

Piaţa Victoriei

20.00  concerte

Vanotek

Antonia

The Motans

Carla’s Dreams

24.00 Foc de artificii

4 august – vineri

Program acţiuni sportive

”Cupa oraşelor înfrăţite„ – turneu de minifotbal cu echipe de amatori

Baza Sportivă Colterm

09.00 – 17.00 Participă echipe de amatori, care reprezintă Municipiul Timişoara şi echipe invitate din oraşele înfrăţite şi partenere cu Timișoara.

Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Turneu de minifotbal  pentru echipe de copii

Baza Sportivă Colterm

11.00 – 14.00 Participă echipe de copii de la cluburi locale – categoria de vârsta 10 ani.

Parteneri: Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş, Sport Club Municipal Timişoara.

Cros nocturn – “Timişoara, primul oraş electrificat, primul cros noaptea alergat!”

21.00 Crosul nocturn a ajuns la cea de-a șasea ediţie şi este organizat în sistem de participare open. Limita de vârstă a concurenţilor este de minim 18 ani. Cu excepţie, pot participa şi concurenţi cu vârsta de 16 ani, care trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Formularele de înscriere se pot descărca de pe site-ul www.crosnocturn.ro.

Crosul nocturn se va desfăşura pe un traseu de cca 3,8 km, va avea startul la orele 21.00 şi se va desfăşura pe următorul traseu: START – Terasa Flora, pe sub Podul Tinereţii, pe sub Podul Michelangelo, pista mal stâng Bega, traversare Bega pe Pasarela din Parcul Copiilor „Ion Creangă”, pista mal drept Bega, pista din Parcul Copiilor „Ion Creangă”, pe sub Podul Michelangelo, pista din Parcul Rozelor, pe sub Podul Tinereţii, traversare Bega pe Podul Traian (Maria), se va coborî pe pista mal stang Bega, Terasa Flora – FINISH.

Se vor acorda: tricouri pentru toţi participanţii şi vouchere pentru echipamente sportive.

Crosul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Atletic Club Maraton şi cu Sport Club Municipal Timişoara. Detalii: www.crosnocturn.ro

Piaţa Victoriei

20.00  Blues pentru Timişoara – concerte

Vali “Sir Blues” Răcilă

„Nu pot spune că lucrez cu suflete, ideea este că te bucuri împreună cu ei. Fac în aşa fel încât să ne bucurăm împreună. Eu caut ce e mai la îndemâna fiecăruia, cum se poate exprima. Până la urmă asta e tot ce contează, să ai cui să-i spui ceva.” Vali Răcilă

Valerian “Sir Blues” Răcilă este un actor român, psiholog și muzician. Dupa o carieră de 22 de ani, ca actor la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botosani, a lucrat ca psiholog la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni, județul Bacău, iar acum trăiește în Sighișoara. Vali Răcilă nu este doar un star, este o adevărată legendă printre cunoscătorii de muzică. Este un exponent de seamă al blues-ului tradițional, pe care îl cântă cu o naturalețe și cu o autenticitate uimitoare, pentru un artist care nu s-a născut în America. El apare pe scenă, de obicei, singur, dar, înconjurat de o adevărată colecție de chitare, majoritatea de “vintage”, pe care le sonorizează cu feeling și cu un bun – gust desăvârșit.

Bega Blues Band & Invitaţii

Bega Blues Band este cel mai longeviv grup de blues-jazz din România, cu o activitate de peste 30 de ani. Întemeiat de Bela Kamocsa și de Johnny Bota,  grupul a lansat în 1993 primul CD de blues – jazz din România, “Blues de Timişoara”.  Bega Blues Band a obținut, în anul 1992 “The Popularity Prize”, la Festivalul Privas din Franta, în 2004, premiul pentru cel mai bun grup de blues-jazz din România și Diploma de Excelență a Municipiului Timişoara „pentru întreaga activitate muzicală și pentru promovarea imaginii Timișoarei în țară și în lume”. După moartea regretatului Bela Kamocsa, Johnny Bota, fondatorul primei facultăți de jazz din Timișoara, a devenit liderul trupei. De curând, în luna mai, Bega Blues Band, la invitația ICR, a concertat la festivalul “Jazz Weekend” de la Bruxelles. Componenţa: Maria Chioran – voce, Lucian Nagy -instrumente de suflat, Mircea Bunea – chitară, Toni Kűhn – tastaturi, Johnny Bota – bass, Lică Dolga – baterie.

The Gamblers – Serbia

The Gamblers este o trupă din Sremska Mitrovica, Serbia, fondată în anul 1984, care practică rhythm and blues-ul, de fapt, o interpretare modernă a blues-ului, care combină stilul soul cu rock’n’roll. Inspirându-se din jazz, folk, blues, soul, The Gamblers par să adune fiecare aspect al muzicii americane şi să-l redea publicului într-o nouă formă, plină de prospețime. Trupa The Gamblers a cântat la numeroase festivaluri și evenimente muzicale de prestigiu din Serbia, din fosta Iugoslavie și din Europa. Din formație fac parte: Marin Balenović – voce și chitară, Aleksandar Stanulović – chitară și backing vocals, Željko Bacalo – bass, Goran Nedić – saxofon, Borislav Voljanek – baterie şi Aleksandar Maksimović – claviaturi.

5 august –sâmbătă

Piaţa Victoriei

20.00  concerte

Phaser

The Weekend Band

Lorenzo Cristian Magic

LOREDANA

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*