Eveniment

Un Logan a căzut victimă unui incendiu de mirişte

Un Logan a căzut victimă unui incendiu de mirişte

Pompierii militari din cadrul stației Deta au fost solicitați, marţi, să intervină pentru lichidarea unui incendiu de miriște, în Liebling. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, cinci subofițeri, un echipaj de poliție și SVSU Liebling.

În urma incendiului, au ars aproximativ trei hectare de miriște, 30 de baloți de paie și un autoturism Dacia Logan. Bunurile arse au fost în valoare de aproximativ 36.600 lei.

“Vă recomandăm să respectați măsurile de apărare împotriva incendiilor pe timpul recoltării cerealelor păioase, pentru a evita astfel de evenimente neplăcute, care pot afecta viața și bunurile dumneavoastră!”, au transmis, miercuri, reprezentanţii ISU Timiş.

 


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*