Turism

Staţiunea din vest care a fost denumită Perla României din Munţii Apuseni

Staţiunea din vest care a fost denumită Perla României din Munţii Apuseni

Staţiunea Moneasa, denumită şi Perla Munţilor Apuseni, se află situată într-o mica depresiune de pe valea Moneasa la 100 de km de Arad şi 20 de km de Sebeş.

Înconjurată de dealuri împădurite, staţiunea Moneasa beneficiază de un climat cu influenţe mediteraneene. Astfel, în anotimpul iernii are loc fenomenul de inversiune de temperatură. Aceste invesiuni nu produc geruri prea mari, făcând posibilă existenţa castanului comestibil cât şi a liliacului sălbatic din împrejurimi.

Staţiunea balneo-climaterică este recunoscută pentru izvoarele cu apă tămăduitoare, fiind recomandată pentru diverse afecţiuni, mai ales de sistem nervos. De asemenea, apa termală mai este folosită pentru băi cu rol kineto terapeutic. Izvoarele furnizează apă pentru tratament cu temperatura de aproximativ 30 de grade Celsius.

Ştrandul cu apă termală şi teatrul de vară, lacul cu hidrobiciclete, posibilitatea de a face drumeţii în orice anotimp (majoritatea traseelor marcate sunt accesibile şi iarna), pârtiile de săniuş şi ski, recomandă Moneasa ca o staţiune pentru toate anotimpurile.

Apele termominerale de la Moneasa au fost descoperite încă de pe vremea romanilor, care au construit aici câteva terme. Apele au temperatura de 25-32 de grade Celsius şi sunt bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice, cu proprietăţi curative, scrie romani-buni.info.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*