Life-style

Provocare pentru tinerii arhitecți și designeri: City Business Centre Timișoara lansează un concurs de proiecte. Premiul: 7.000 euro

Provocare pentru tinerii arhitecți și designeri: City Business Centre Timișoara lansează un concurs de proiecte. Premiul:  7.000 euro

City Bussiness Centre, cel mai modern ansamblu de birouri din Timișoara, deținut și administrat de NEPI, liderul investițiilor imobiliare din România, lansează, până la data de 5 septembrie 2017, o competiție națională de proiecte pentru reamenajarea spațiilor de recepție ale clădirilor A și B din cadrul complexului de birouri. Marele premiu constă în 7.000 de euro, implementarea proiectului, precum și o poziție deschisă în cadrul biroului de arhitectură Andreescu & Gaivoronschi. City Business Centre caută cea mai creativă soluțiepentru cele două spații,în concordanță cu standardele de design care fac din complexul de birouri inima comunității de afaceri din Timișoara.

Concursul de arhitectură și design „Ideile bune nu stau pe hârtie” se adresează tuturor studenților și emergenților din domeniul arhitecturii și al designului din România,care vor ca ideile lor să prindă viață în cadrul celui mai modern ansamblu de birouri din Timișoara. În cadrul competiției naționale, tinerii creativisunt invitați săpropună,până pe5 septembrie, cele mai inovatoare idei pentru reamenajarea spațiilor de recepție pentru două dintre cele cinci clădiri de birouri. Participanții pot afla toate detaliile accesând pagina de concurs: http://www.business-centre.ro/concurs-arhitectura.html.

Centrul de business își propune astfel să împrospăteze imaginea celor două holuri, pentru a completa armonios design-ul modern al complexuluiși pentru a îmbogăți atmosfera întregului spațiu.

Marele premiu constă în 7.000 de euro, un post deschis în cadrul companiei Andreescu & Gaivoronschi, biroul de arhitectură care a dezvoltat conceptul City Business Centre, și implementarea ideii propuse, tineriiprofesioniști având astfel posibilitatea de a-și îmbogăți portofoliul.În perioada 5 – 15 septembrie 2017, juriul concursului va face o selecție preliminară a finaliștilor, urmând ca marele câștigător să fie anunțat pe data de 18 septembrie 2017. Lucrările pentru amenajarea spațiilor vor începe după această dată, pe baza proiectelorcâștigătoare.

Pentru a intra în concurs, participanții trebuie să trimită propunerea de proiect până ladata de 5 septembrie 2017, însoțită de o scrisoare de intenție în care să detalieze motivele pentru care aceștia cred că sunt potriviți pentru proiectul City  Business Centre și cum pot să îi dea valoare prin experiența pe care o dețin, CV-ul alături de portofoliul de lucrări și propunerile de design pentru recepțiile clădirilor A și B din complexul City Business Centre. Dosarul de înscriere trebuie trimis printr-un link de transfer la adresa de email la concurs@business-centre.ro.

Propunerea de design va trebui să conțină sugestii de materiale noi pentru pereții interiori și ai portalului (portalelor) de acces, pentru un nou pupitru de recepție (pult) și pentru mobilierul zonei de așteptare, adecvatpentruholul de primire al unui imobil de birouri de clasa A.Participanții vor trebui să reevalueze iluminarea artificială a interiorului, păstrând ceea ce este practic și adăugând elemente ce pot îmbogăți atmosfera interioară, alături de signalistică,în armonie cu întreaga propunere. Mai mult, proiectele propuse trebuie să integreze dispozitive sau soluții tehnologice care să ofere funcționalități suplimentare companiilor din City Business Centre.

Lucrările vor fi evaluate de un juriu format din profesioniști în design și arhitectură, reprezentanți ai City Business Centre și ai companiilor din complexul de birouri: Sorin Ciurariu – Arhitectul șef al orașului Timișoara, Vlad Gaivoronschi – Arhitectul complexului City Business Centre, Claudia Icobescu – Building Administrator și reprezentanții a două companii găzduite de City Business Centre,Werner Hauer – Manager Huawei și Viorel Loth – Financial Officer, Toluna.

„Am ales City Business Centre Timișoara pentru compania noastră pentru că am găsit aici un spațiu de lucru care, dincolo de capacitățile funcționale și serviciile de top, asigură o atmosferă optimă pentru încurajarea creativității și productivității celor care îi trec pragul zilnic. Acest proiect de design reconfirmă permanenta grijă pentru detalii pe care dezvoltatorii City Business Centre o au în menținerea birourilor la cele mai înalte standarde. Mă bucur să fac parte din juriul acestei competiții și sunt nerăbdător să văd cum se vor transforma cele două spații”, declară, Viorel Loth – Financial Officer, Toluna.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*