Poliţiştii municipiului Timişoara au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului, având ca principal obiectiv identificarea şi luarea în evidenţă a persoanelor fără adăpost, sancționarea celor care apelează în mod frecvent la mila publicului și combaterea cerșetoriei.
În dimineața zilei de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul secțiilor urbane din municipiul Timişoara au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea și combaterea activităţilor infracţionale, pe raza de competență.
Astfel, între orele 07.00 – 10.00, au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică.
Efectivele au acţionat pentru depistarea, identificarea, verificarea și luarea în evidenţă a persoanelor care provin din mediu celor fără adăpost şi care apelează în mod frecvent la mila publicului , depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.
În urma activităților întreprinse, polițiștii au legitimat și luat în evidență 54 de persoane care provin din mediu celor fără adăpost şi care apelează în mod frecvent la mila publicului.
Totodată, au fost aplicate un număr de 8 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala și normelor rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate este de 1.150 de lei.