Sănătate

Ministerul Sănătății demarează procedura de achiziție pentru echipamente a Centrului de Mari Arși

Ministerul Sănătății demarează procedura de achiziție pentru echipamente a Centrului de Mari Arși

Ministerul Sănătății demarează procedura de achiziție pentru echipamente a Centrului de Mari Arși. Lucrările de amenajare al centrului fac parte din Programul Naţional pentru Arşi a Guvernului, care vizează patru centre: la Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti.

Lucrările au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Timiş. Reamintim, Spitalul Clinic Județean de Urgență a inaugurat la finele anului 2016 Centrul de Mari Arşi. Este vorba despre primele trei compartimente pregătite pentru a servi în terapia pacientului cu arsuri grave. Vorbim de o investiție de peste un million euro.

Pentru ca centrul să devină funcțional și să-și dovedească eficiența, trebuie avută aparatura necesară, dar și personal asigurat. Astfel că aparatura va fi asigurată de Ministerul Sănătății, pe tot compartimentul, prin finanțare din partea Băncii Mondiale. Anunțul a fost făcut duminică de către Ministrul Sănătății, care a fost prezent în orasșul de pe Bega. “Pentru Centrul de Mari Arși, Ministerul Sănătății demarează procedura de achiziție pentru echipamente. Acestea vor fi gaăzduite în sălile care au fost pregătite prin finanțarea CJ. În paralel am pornit procedura de achiziție pentru a face studiile de fezabilitate și proiectarea pentru Centrul de Arși și UPU, care va fi prins în această zona din stânga noastră. Practic, va fi UPU care va prinde și va asigura legătura între toate compartimentele și domnul președinte Călin Dobra mi-a promis că va face toate eforturile ca aceste proiecte ale Băncii Mondiale să fie cuplate cu proiectul pe care domnia sa îl pregătește împreună cu Spitatul Județean și cu Ministerul Sănătății”, a declarat Florian Bodog.

În Timişoara funcţionează din 2003 Clinica de chirurgie plastică „Casa Austria”, construită la iniţiativa profesorului Johannes Poigenfürst din Viena. Clinica are 12 paturi şi patru boxe speciale, care pot fi izolate, pentru persoanele care au suferit arsuri. Conform unui protocol stabilit la nivel guvernamental, orice pacient din România care suferă arsuri la peste 20% din suprafaţa corporală este transferat cu elicopterul SMURD la Bucureşti.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*