Administrație

Zeci de milioane de euro la Colterm pentru prestarea de diferite servicii

Zeci de milioane de euro la Colterm pentru prestarea de diferite servicii

Colterm va primi 20 de milioane euro de la Primăria Timișoara în următorii patru ani. Aceste fonduri sunt pentru ca societatea să presteze diferite servicii, lucrări de reparații și întreținere în școli sau ridicări de rulote de pe domeniul public.

Consilierii locali au adoptat astăzi un proiect prin s-a decis că reparaţiile şi intervenţiile necesare la imobilele din subordinea Primăriei Timişoara vor fi efectuate de specialişti din cadrul Colterm.

Potrivit directorului interimar Colterm, Emil Șerpe “este o activitate de reparații pe avarii-întreținere. Din 2014, Colterm are o echipă specializată pentru reparații tehnice, în afară de echipele care lucrează pe avarii. Avem 40 de salariați –  instalatori, electricieni, zidari – oameni pregătiți pentru activități de reparații. Utilaje avem în parcul auto 50, de la săpătoare, bascule, etc (…)”.

La rândul său, consilierul local Adrian Orza a subliniat faptul că este o soluție pentru a le da de lucru muncitorilor pe timpul verii, când activitatea societății de termoficare este redusă.

Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi. Contractul aprobat de Consiliul Local Timișoara poate fi prelungit pe durată de patru ani.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*