Internațional

Emmanuel Macron este noul președinte al Franței – sondaj

Emmanuel Macron este noul președinte al Franței – sondaj

Rezultate alegeri Franța 2017 Emmanuel Macron a fost ales preşedinte al Franţei, potrivit sondajelor de la ieşirea de la vot citate de agenţiile internaţionale de presă.

Presa belgiană a intrat în posesia unor exit-polluri preliminare, care arată că Emanuel Macron a câștigat cu un scor zdrobitor. Estimările au apărut în ziarele belgiene, pentru că presa franceză nu poate difuza nimic până la închiderea urnelor, la ora 21.00, ora României.

Potrivit Le Soir, Emanuel Macron a câștigat cu 64% din voturi.

Postul belgian RTBF spune, de asemenea, că Macron ar fi obţinut între 62% şi 64% dintre voturile exprimate până la ora locală 16.00 (17.00 ora României).

Mai multe organizaţii de media au anunţat că le-a fost interzis accesul, duminică, la evenimentul electoral al Frontului Naţional (FN), partidul candidatei la preşedinţie Marine Le Pen, transmite AFP. Formaţiunea de extremă dreapta a afirmat că nu există spaţiu suficient pentru toţi ziariştii care au solicitat acreditări.

Pe Twitter, mai mulţi jurnalişti ai unor publicaţii online, ai săptămânalului american The Atlantic, ai televiziunii de stat italiene RAI şi a canalului britanic de informaţii Sky News au scris că le-au fost refuzate acreditările cerute pentru relatări legate de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Au fost respinse cereri de acreditare formulate la începutul săptămânii şi aprobate, în schimb, solicitări tardive, au declarat AFP mai multe persoane.

 

Sursa: antena3.ro

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*