Sănătate

Probleme ale coloanei vertebrale și ale creierului, evaluate la Neurochirurgie, în Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara

Pacienții cu diverse afecțiuni cerebrale sau ale coloanei vertebrale se pot programa pentru o consultație de Neurochirurgie la Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara. Aici sunt evaluate probleme precum hernia de disc, stenoza lombară, traumatismele coloanei vertebrale, traumatismele cranio-cerebrale, tumorile cerebrale și unele patologii asociate epilepsiei.

Dr. Pundir Anurag, medic neurochirurg în cadrul Ambulatorului, spune că este important ca pacienții să se adreseze unui specialist atunci când apar simptome persistente sau neobișnuite, pentru a se stabili dacă sunt necesare investigații suplimentare și ce tip de tratament este potrivit.

De exemplu, dacă un pacient are dureri de cap intense, însoțite de vărsături, trebuie să meargă la medicul de familie, care îl poate îndruma către un neurolog sau un neurochirurg. După consultație, stabilim dacă este nevoie de un RMN, un CT sau de alte investigații. Apoi, în funcție de patologie, urmărim dacă pacientul are nevoie de o intervenție chirurgicală sau dacă este suficient un tratament conservator”, explică dr. Pundir Anurag.

În acest context, medicul atrage atenția că există însă situații de urgență, în care pacientul nu trebuie să aștepte o programare, ci trebuie să se prezinte imediat la serviciul de Urgență.

Pentru urgențe, dacă pacientul își pierde cunoștința sau are un traumatism cranio-cerebral, trebuie să ajungă direct la spital, la Urgență. În cazul problemelor de coloană, durerea de spate nu reprezintă, în sine, o urgență medicală. Dar dacă apar incontinență urinară sau tulburări importante ale mersului, acestea sunt semne de alarmă și pacientul trebuie să meargă imediat la Urgență. În astfel de situații poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală imediată”, completează specialistul neurochirurg.

Acesta mai spune că în Ambulator, pacienții pot solicita și o a doua opinie medicală.

Consult toate patologiile cerebrale și toate patologiile coloanei vertebrale. La Neurochirurgie pot să vină și pacienți care au fost operați în alte țări sau în alte clinici și care doresc o a doua opinie. Oferim «second opinion» atât online, cât și fizic.”

Dacă un pacient are nevoie de o intervenție chirurgicală, acesta poate fi programat pentru operație care va fi realizată în cadrul Spitalului Municipal. Recuperarea arată diferit de la un pacient la altul, în funcție de patologie, de gravitate, de vârstă, de comorbidități etc.

În cazul unei intervenții chirurgicale, pacientul trebuie să se aștepte și la o perioadă de recuperare. De exemplu, după o operație la nivelul coloanei, poate fi nevoie de câteva luni până când acesta poate reveni la muncă și la efort fizic intens. În general, recuperarea poate dura între trei și șase luni, dar depinde de la pacient la pacient. Noi operăm pentru a obține o îmbunătățire a stării pacientului, iar respectarea recomandărilor medicale este foarte importantă pentru recuperare”, punctează dr. Pundir Anurag.

Monitorizarea pacientului continuă și după externare. În funcție de intervenție și de evoluția fiecărui caz, sunt stabilite controale periodice și recomandări pentru perioada de recuperare.

Consultațiile de Neurochirurgie se desfășoară în Ambulatorul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, pe Intrarea Doinei nr. 2. Acestea sunt gratuite în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un alt specialist.

Programările se pot face:

•        online, pe site-ul Spitalului Municipal Timișoara: www.spitalul-municipal-timisoara.ro/programari-ambulatoriu-pasi

•        telefonic, prin call-center, la numărul 021 570 9904, sau direct la Ambulator – 0256 495 150 (între orele 7:00 și 15:00).

La consultație, pacientul trebuie să se prezinte cu actul de identitate, biletul de trimitere (în termen de valabilitate) și cardul de sănătate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*