Fără categorie

Peste 150 de olimpici la Universitatea Politehnica Timișoara

Peste 150 de olimpici la Universitatea Politehnica Timișoara

În perioada 19 – 23 aprilie la Timișoara a avut loc cea de-a 68-a ediție a Olimpiadei Naționale de Matematică. Au participat elevi din clasele V – XII.

La acest eveniment Universitatea Politehnica Timișoara a fost co-organizator. „Cunoaștem provocările și dificultățile cu care se confruntă elevii din România, dar știm totodată calitățile lor intelectuale și admirăm efortul pe care îl depun pentru a obține performanță. De aceea, Universitatea Politehnica Timișoara vine în întâmpinarea nevoilor elevilor și caută să sprijine dezvoltarea lor prin toate mijloacele de care dispune”, a precizat conf.dr. Liviu  Cădariu-Brăiloiu, prorector al Universității Politehnica Timișoara.

Tot cu ocazia Olimpiadei de Matematică, UPT a primit vizita a 150 de elevi olimpici, programul incluzând, printre altele, vizitarea Bibliotecii UPT și a șase dintre cele mai reprezentative laboratoare ale universității.

Festivitatea de premiere a avut loc duminică, 23 aprilie, unde elevii au fost recompensați în funcție de rezultatele obținute.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*