Gabriel Mafa “Negru”, bateristul și fondatorul trupei Negură Bunget s-a stins din viață, miercuri, la 42 de ani. Vestea tristă a fost anunțată de colegul său de formație, Tibor Kati, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.
“Cu durere in suflete, va informam despre moartea prietenului si colegului nostru, Gabriel Mafa “Negru”, care a murit astazi, 21 martie 2017, la varsta de 42 de ani. Regretam profund incetarea din viata a omului care a cladit si sustinut Negura Bunget, si care s-a dedicat intreaga viata lucrurilor sacre din cultura noastra, aducand-o la viata prin muzica si transmitand-o diverselor generatii de pretutindeni. Speram ca legatia sa va continua sa incante si sa consoleze pe aceia pe care i-a lasat in urma. Cu regret si tristete, transmitem sincere condoleante familiei sale, si acelora care l-au cunoscut si indragit in aceasta viata”, a scris Tibor.
Povestea trupei a îneput în 1995, atunci când lui Gabriel Mafa și lui Edmond „Huppogramos” Karban le-a venit ideea să întemeieze un grup muzical. Aceștia au întemeiat trupa „Wiccan Rede” care, după numai un an, și-a schimbat numele în „Negură Bunget” și și-a lansat albumul de debut, „Zîrnindu-să”. Câteva dintre cele mai de succes piese ale trupei sunt: „Măiastru Sfetnic” (1999), „‘N Crugu Bradului” (2003) şi „OM” (2006). Până să piardă pentru totdeauna un membru important, trupa era formată din Gabriel „Negru” Mafa, Tibor Kati, Adrian „OQ” Neagoe, Petrică Ionuţescu, Ovidiu Corodan, Daniel Dorobanţu.
Acest proiect muzical însemna pentru Gabriel “Negru” Mafa întreaga lui lume și acest lucru îl dovedesc și vorbele lui din cadrul unui interviu din 2015.
“Negură Bunget e mai mult decat doar un proiect muzical pentru mine, e mai de graba un mod de viata. Interesele mele personale se imbina foarte armonios in Negura Bunget, si de aceea rezultatele conteaza mai mult decat munca pe care o avem de depus si sacrificiile pe care trebuie sa le facem pentru a ajunge la ele. O sa continuam atat timp cat avem ceva de spus, si simtim ca o putem face prin fortele noastre. (…) Cred ca fiecare muzician, la fel ca si oricare ascultator are personalitatea lui, si felul lui de a fi, ambele aspecte contribuind la aparitia unei astfel de conexiuni. In ceea ce ma priveste nu am crezut niciodata ca ar trebui sa fie vreo bariera intre muzicieni si ascultatori, sau intre muzicieni si alti muzicieni. Competita poate avea si aspecte pozitive, depinde doar unghiul de vedere prin care este privit totul”, povestea Gabriel.
Liderul trupei Negură Bunget a lăsat în urmă o durere imensă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, dar mai ales o activitate artistică impresionantă de care se vor bucura multe generații și de acum încolo.
Sursa: b1tv.ro