Internațional

A început Carnavalul de la Veneția. Are o tradiţie de peste 800 de ani

A început Carnavalul de la Veneția. Are o tradiţie de peste 800 de ani

Sute de mii de oameni din toată lumea vor lua cu asalt străzile Veneţiei pe timpul celebrului Carnaval din oraşul italian. Măşti şi costume de epocă, banchete şi baluri elegante, parade şi distracţie nebună pe străzi, artificii şi serenade din gondole vor inunda Veneţia până la sfârşitul lunii februarie.

Deşi tot anul Veneţia e plina cu turişti, în timpul carnavalului vin peste un milion de oameni din toata lumea, fiind cel mai bun moment pentru a vizita faimosul oraș italian.

Peste tot sunt amplasate tarabe unde se vând măşti de carnaval, negustorii își laudă suvenirurile, e forfotă de pictori și artiști de tot felul care se amestecă printre turişti pe străduţele întortocheate.

Palatele sau clădirile mai modeste, construite acum sute de ani pe trunchiuri de tisă sau stejar, deşi sunt afectate de secole de igrasie renasc, iar piaţetele şi sute de mici poduri peste canalele cu apă verde ca ceaiul sunt inundate de turişti costumaţi.

O tradiţie foarte veche a momentului de deschidere este “Zborul îngerului” din Piaţa San Marco. Personajul care întruchipează un înger “zboară” de pe Turnul Campanile pe deasupra mulţimii adunate în piaţă şi a cortegiul de personaje istorice, în frunte cu Dogele şi soţia acestuia. Pentru ultima zi, care este cea mai veselă din întreg Carnavalul, sunt lăsate cele mai nebuneşti evenimente.

Sunt procesiuni cu torţe aprinse către Piaţa San Marco, inima festivităţilor, unde în cele din urmă o imensă reprezentare a celei mai cunoscute măşti veneţiene este aşezată între cele două coloane din capătul Piazzetei San Marco care dă spre lagună şi arsă.

În acest timp mulţimea scandează: “Pleacă! Pleacă! Carnavalul pleacă!” şi clopotele bisericii San Francesco della Vigna anunţă sfârşitul Carnavalului şi începutul Postului Paştelui.

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*