Eveniment

Cum s-au gândit trei tineri să facă rost de bani

Cum s-au gândit trei tineri să facă rost de bani

Trei tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi sustras un autoturism din Timișoara. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

În 7 februarie, polițiștii Secției 1 Timișoara și cei din cadrul Postului de Poliție Iecea Mare au identificat trei tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani, bănuiți de furtul unui autoturism.

În noaptea de 06 spre 07 februarie, cei în cauză ar fi sustras autovehiculul, care se afla neasigurat pe raza municipiului Timișoara, cu scopul de a-l valorifica.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunul fiind restituit păgubitului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*