Social

Începe depunerea cererilor pentru comercializarea produselor specifice Sf. Nicolae

Începe depunerea cererilor pentru comercializarea produselor specifice Sf. Nicolae

Cererile pentru obţinerea avizului pentru desfăşurarea activităţii de comerţ stradal pentru comercializarea produselor specifice Zilei Sfântului Nicolae se pot depune la sediul Primăriei Timişoara, camera 12, ghişeele 8 şi 9, în perioada 21-26 noiembrie 2019.

Actele necesare sunt: cerere tip, obţinută de la ghişeul 8 sau 9, camera 12; copie buletin de identitate, carte de identitate  sau copie act  firma (copie Certificat Unic de Înregistrare).

Avizul se eliberează pe o perioada determinată de timp, activitatea fiind prevăzută în HCL110/2016, Cap.II, punctul 2, lit.c), respectiv, comercializarea, pe o suprafaţă de 2 mp pentru fiecare comerciant, de beţe de Sfântul Nicolae, felicitări, vâsc, miniaturi reprezentative, în perioada 2-6 decembrie.

Se acordă o singură locaţie pentru fiecare solicitant, în zonele: – Ceas Floral- B-dul Proclamaţia de la Timişoara Platou-zona A 3lei/mp/zi ;str.Maraşesti- (de la str. Brediceanu spre Piaţa Maraşti)-zona A 3lei/mp/zi; Piaţa A.Mocioni Platou zona A 3 lei/mp/zi; Platou Piaţa 700 Timişoara- zona A 3 lei/mp/zi.

Şi următoarele locaţii situate în zona B 2 lei/mp/zi: Parcul Copiilor (b-dul Revoluţiei 1989) platou; B-dul Regele Carol I (de la str. I.Vacărescu până la str. Gen.I.Dragalina); Piaţa Nicolae Bălcescu; Dâmboviţa Platou; Calea Şagului colţ cu str. A.Ipătescu (maximum 20 amplasamente); Calea Şagului colţ cu str. L.Rebreanu; în faţa Pieţei Doina Platoul; Calea Martirilor colţ cu str. Naturii (maximum 20 amplasamente); Piaţa zona Soarelui; Calea Buziaşului – platou; zona Spitalului Judeţean (str.Arieş); str. Daliei (între str. Al Vaida Voievod şi L.Catargiu) maximum 50 amplasamente; str. S. Bărnuţiu – Calea Dorobanţilor (zona Modern); Piaţa Traian; Calea Sever Bocu – str. Sf. Ap.Petru şi Pavel; Calea Aradului- str.Liege; C.Torontalului Platou; str. Circumvalaţiunii platou; zona Piaţa Dacia; str. Gen.Dragalina- b-dul Gării.

Operatorii economici au obligaţia de a deţine la locul de vânzare, Avizul pentru desfăşurarea comerţului stradal, eliberat de Biroul Autorizare Activităţi Comerciale, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public-în original, documentul de identitate al vânzătorului care să coincidă cu identitatea persoanei menţionate în avizul solicitat.

Încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare atrage sancţiunea contravenţionala a persoanei sau reprezentantului firmei, de către agenţii constatatori cât şi retragerea avizului de catre emitent. Salubrizarea permanentă a amplasamentului ocupat este obligatorie, iar încălcarea acestei prevederi duce la retragerea Avizului eliberat de Primărie. Cedarea dreptului de folosinţă a amplasamentului ocupat în zonele menţionate de deţinătorul avizului altei persoane duce la retragerea Avizului şi la sancţionarea faptei.

Activitatea comercială pe locaţiile destinate comercializării produselor trebuie să se desfăşoare fără a perturba circulaţia pietonală din zonele respective şi fără a se permite amplasarea de corturi şi mobilier neadecvat, care să depăşească suprafaţa autorizată prin aviz.


Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*