Ca urmare a aprobării cifrelor de școlarizare pentru învățământul superior de către Ministerul Educației Naționale, Universitatea Politehnica Timișoara a repartizat numărul de locuri pe facultăți și domenii de licență. Așadar, admiterea la UPT în anul academic 2019 – 2020, la ciclul de licență, se va realiza pe 2280 de locuri […]
Etichetă: upt
Universitatea Politehnica Timișoara, în vizorul chinezilor
O delegație a Universității Politehnica Timișoara, formată din prof.univ.dr.ing. Marius Oteșteanu, prorector, și prof.univ.dr. Daniel Dejica-Carțiș, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, s-a aflat, la sfârșitul lunii mai, în China, la invitația Universității Dianzi din Hangzhou (HDU). Colaborarea dintre cele două instituții de învățământ superior a fost deschisă în luna […]
Leonardo da Vinci – 500, un eveniment Arte-Factum la Biblioteca UPT
Anul acesta se împlinește jumatate de mileniu de la intrarea în istorie a celui mai însemnat geniu al umanității – Leonardo da Vinci. Artist și inginer vizionar, Leonardo a întrunit, poate pentru ultima dată, cele două laturi fundamentale pentru spiritul uman. Italia și Franța onorează cu evenimente majore acest eveniment. […]
„Space Kids” la Biblioteca UPT
Universitatea Politehnica Timișoara este din nou locul de desfășurare al unui nou eveniment eveniment care confirmă potențialul tehnologic al orașului, dar și interesul manifestat pentru domeniul tehnologiilor spațiale de către elevi, studenți, cadre didactice, companii din domeniul IT. Timișoara Space Kids are ca scop promovarea oportunităților de participare a elevilor […]
Specialiștii în acustică și vibrații, reuniți la Timișoara
Amfiteatrul filialei timișorene a Academiei Române a găzduit joi festivitatea de deschidere a celei de-a XV-a ediții a Conferinței Internaționale „Acoustics and Vibration of Mechanical Structures” – AVMS-2019, organizată în comun de Universitatea Politehnica Timișoara, Academia Română – filiala Timișoara Universitatea din Nis (Serbia) și Societatea Română de Acustică. Ediție […]
Studenți și elevi, așteptați la IDMSC. Concurs pentru pasionații de aplicații multimedia
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Multimedia, organizează vineri, 31 mai 2019, ora 10:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, concursul studențesc Interactive Digital Media Student Contest: http://idmsc2019.cm.upt.ro/. Ajuns la cea de-a VI-a ediție, Interactive Digital Media Student Contest este un concurs studențesc ce își propune să stimuleze creativitatea și spiritul […]
Universitatea Politehnica Timișoara la NAFSA 2019, la Washington
În săptămâna 26 – 31 mai 2019, la Washington, Universitatea Politehnica Timișoara, alături de alte 23 de universități din România, participă la Conferința și Expoziția anuală NAFSA cel mai mare eveniment internațional de promovare a ofertei internaționale, sub egida Consiliului Național al Rectorilor și cu suportul Agenției Naționale Erasmus și […]
Cel mai puternic laser din lume, prezentat la Universitatea Politehnica Timișoara
Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, organizează pe data de 29 mai 2019, orele 11:00 – 13:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Centrale a UPT, o sesiune de comunicări despre principalele direcții, teme și provocări tehnice ale activității de cercetare din cadrul Institutului […]
SACI 2019, o manifestare de anvergură internațională la UPT
În perioada 29-31 mai 2019, la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UPT, va avea loc cea de-a XIII-a ediție a simpozionului internațional SACI 2019 (Symposium on Applied Computational Intelligence), http://conf.uni-obuda.hu/saci2019/, un eveniment de anvergură organizat în comun de Universitatea Politehnica Timisoara și Obuda University, Budapesta, Ungaria. Deschiderea festivă […]
Zile „japoneze” la Biblioteca UPT
Evenimente organizate de Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara în colaborare cu Ambasada Japoniei în România. Astfel, joi, 23 mai, de la ora 16:00, în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT, Florentina Toma, reprezentanta Ambasadei Japoniei în România, va prezenta oportunitățile de studiu și programele de burse în Japonia, eveniment la […]

































