Repartiția posturilor pentru rezidențiat, desfășurată la Timișoara sub coordonarea UMF „Victor Babeș”, a deschis un nou capitol pentru generația tânără de medici care a susținut concursul din 16 noiembrie. Peste 1500 de candidați au intrat în etapa în care emoțiile se întâlnesc cu deciziile majore, alegându-și specializarea dintr-un număr aproape […]
Etichetă: posturi
Astăzi intră în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș
Astăzi intră în vigoare noua organigramă a Consiliului Județean Timiș! Astfel că are cu 500 de angajați mai puțin. Pentru obținerea acestui rezultat, Simonis spune că a analizat toate departamentele instituției, iar în final, toți cei care „tăiau frunze la câini” au fost disponibilizați. „Primul pas a fost să eliminăm […]
A fost prelungită perioada de înscriere pentru posturile de polițiști scoase la concurs în Poliția Română
Perioada de înscriere a candidaților pentru posturile de polițiști scoase la concurs în Poliția Română, din sursă externă, a fost prelungită, până la data de 20 septembrie 2024. Astfel, înscrierile se fac online, până la data de 20 septembrie a.c., ora 16.00, în această perioadă fiind cuprinse și zilele nelucrătoare. […]
Se desființează 20 de posturi de conducere din Primăria Timișoara
Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung impune autorităților locale adoptarea unor măsuri de reorganizare. Ca urmare, și Primăria Timișoara a fost obligată să elaboreze o nouă organigramă, în conformitate cu prevederile legislative din actul normativ menționat. […]
Primăria Timișoara lansează un concurs pentru ocuparea mai multor funcții vacante
Cele nouă funcții publice de execuție vacante din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Timișoara pentru care Primăria Municipiului Timișoara organizează un concurs de recrutare sunt: Consilier, clasa I, grad profesional principal- Birou Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente Consilier, clasa I, grad profesional asistent- Birou Reabilitare Cartiere Istorice și […]
Poliția Locală Timișoara scoate la concurs cinci posturi
Direcția Poliția Locală Timișoara scoate la concurs cinci posturi de polițiști locali în cadrul Birourilor Ordine Publică și Intervenție Rapidă, Reclamații Sesizări și Evenimente, Circulație și Serviciului Inspecție Comercială. Condițiile pentru ca persoanele interesate să poată participa sunt să fie cetățeni români sau ai unui stat membru al Uniunii Europene […]
Concurs pentru ocuparea unor funcții publice de execuție la Primăria Timișoara
Primăria municipiului Timișoara organizează un concurs de recrutare, cu proba scrisă în data de 6 iunie 2022, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a 20 de funcții publice de execuție vacante din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Timișoara. Posturile scoase la concurs sunt în următoarele domenii: locuințe, garaje, infrastructură, […]
Patru candidați pentru concursul de ocupare a funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara
Patru candidați au fost declarați admiși la proba selecției de dosare din cadrul concursului deschis pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara și vor susține zilele următoare celelalte probe. La acest concurs, primul desfășurat de la înființarea acestei direcții și până în prezent, s-au înscris inițial […]
IPJ Timiș face angajări
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș scoate la concurs 18 posturi vacante de personal contractual, cu recrutare din sursă externă. În acest sens au fost scoase la concurs următoarele posturi vacante de personal contractual: – 5 posturi în domeniul Secretariat, documente clasificate și arhivă; – un post în domeniul Cazier judiciar, […]
420 de posturi vacante scoase la concurs, prin încadrare directă, la Poliția de Frontieră
Poliția de Frontieră Română a inițiat procedura de ocupare prin concurs, prin încadrare directă, a 420 de posturi vacante de ofiţeri, agenţi de poliţie de frontieră şi personal contractual, în vederea reducerii deficitului de personal existent la nivelul instituției. Într-o prima etapă, vor fi organizate concursurile pentru ocuparea a 192 […]

























