Administrație

Patru candidați pentru concursul de ocupare a funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara

Patru candidați pentru concursul de ocupare a funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara
Adora Beauty

Patru candidați au fost declarați admiși la proba selecției de dosare din cadrul concursului deschis pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara și vor susține zilele următoare celelalte probe. La acest concurs, primul desfășurat de la înființarea acestei direcții și până în prezent, s-au înscris inițial 6 candidați.

”Este un concurs riguros pentru că ne dorim ca cel care va ocupa funcția de director al Poliției Locale Timișoara să reformeze instituția și să o aducă mai aproape de cetățean, să avem polițiști locali care ies mai des din birouri și ajung în cartiere, acolo unde sunt problemele reale ale oamenilor. Apoi, avem o mare provocare și în digitalizarea instituției, care să ușureze interacțiunea între poliție și cetățeni”, a spus primarul Dominic Fritz.

În urma analizei dosarelor depuse, comisia de concurs a decis respingerea a doi candidați, care nu îndeplineau condițiile de vechime și de studii, cerute prin anunțul de concurs.

Cei 4 candidați admiși vor susține în 10 februarie, probele eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine și de testare a competențelor în domeniul tehnologiei informației. Ambele probe sunt eliminatorii. În data de 14 februarie, candidații admiși vor susține proba scrisă. 

Friends Arena

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*