Procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat ancheta într-un dosar de trafic de migranți și au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat acuzat că a transportat cetățeni irakieni intrați ilegal în România, cu destinația finală Italia. Potrivit anchetatorilor, inculpatul P.A.M. este acuzat de săvârșirea infracțiunii […]
Etichetă: migranti
Doi cetățeni străini arestați preventiv pentru trafic de migranți
În continuarea cercetărilor din dosar, în data de 16.01.2025, polițiștii de frontieră ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au depistat și oprit în trafic, în municipiu Timișoara, două persoane — un cetățean afgan şi un cetăţean român — pe numele […]
Migranți din Nepal opriți la frontiera româno-sârbă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiș, au depistat, în apropiere de frontiera cu Serbia, doi cetăţeni din Nepal intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă fraudulos frontiera în țara vecină. În 22 iulie, în jurul orei 09:40, poliţiştii de frontieră din […]
Una din cele mai mari comunități de imigranți care muncesc în Timișoara organizează un picnic intercultural în centrul orașului
Peste 700 de cetățeni srilankezi trăiesc și muncesc în Timișoara, contribuind activ la viața economică și socială a orașului. Pentru a marca una dintre cele mai importante sărbători religioase din Sri Lanka – Ziua Poson Poya, comunitatea srilankeză locală va organiza în Parcul Central „Anton Scudier” din Timișoara, în weekend […]
14 străini fără drept de a călători în spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen. În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale […]
Bilanțul ITPF Timișoara pentru anul 2024
În anul 2024, valorile traficului de călători înregistrate în punctele de control a trecerii frontierei de pe raza de competenţă a ITPF Timișoara au fost de peste 4,6 milioane persoane în creştere cu 7%, comparativ cu anul precedent. În perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în […]
Trei cetățeni albanezi depistați şi opriţi la frontiera verde
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia – ITPF Timişoara au depistat trei cetăţeni din Albania, care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la „frontiera verde”. În data de 30.01.2025, în jurul orei 00.10, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră […]
Nepalezi prinși la frontieră, în Timiș
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiș, în cooperare cu autoritățile din Serbia, au depistat în apropiere de frontiera cu Serbia, șase cetățeni din Nepal intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă fraudulos frontiera în țara vecină. În data de 16 ianuarie, […]
Trei cetăţeni din Nepal, opriţi la frontiera de sud-vest
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, județul Caraș-Severin, au depistat trei cetăţeni din Nepal care au încercat să iasă ilegal din România în Serbia, pe jos, pe la frontiera verde. În data de 2 decembrie, în jurul orei 22.30, o patrulă formată din poliţişti de frontieră […]
Operațiunea „GREEN- PASS”, derulată în toate vămile din țară
La această oră, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Jandarmeria Română, derulează operațiunea „GREEN- PASS”, pentru verificarea unor locații de cazare și a locurilor de muncă, corespunzătoare cetățenilor străini non-UE, cu vize de muncă în România, în vederea identificării […]
































