În anul 2024, valorile traficului de călători înregistrate în punctele de control a trecerii frontierei de pe raza de competenţă a ITPF Timișoara au fost de peste 4,6 milioane persoane în creştere cu 7%, comparativ cu anul precedent. În perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de trecere a frontierei de stat au fost de peste 1,7 milioane, cu 6% mai mari comparativ cu anul 2023.
La nivel european, conform datelor preliminare ale Agenției Frontex, anul 2024 dezvăluie o scădere semnificativă cu 38% a trecerilor neregulate ale frontierei către statele UE, atingând cel mai scăzut nivel din 2021. În ciuda presiunii constante, cooperarea intensificată a statelor UE și a partenerilor săi împotriva rețelelor organizate de trafic de migranți, a redus semnificativ trecerile frontierelor externe ale UE. Principalele rute de migrație au înregistrat scăderi cuprinse între 59% (Ruta Central Mediteraneeană) și 78% (Ruta Balcanilor de Vest). Totuși, presiunea migrației ilegale asupra zonei est-europene a fost constantă, iar în anul 2024, ruta Est Mediteraneeană (Cipru/Turcia-Grecia-Bulgaria-România-Ungaria-Austria) a înregistrat o creștere cu 14% (peste 69.400 de treceri ilegale), comparativ cu anul 2023, determinată de noile coridoare din estul Libiei, cu migranți proveniți din Siria, Afganistan și Egipt, ajungând astfel prima rută de migrație către Europa.
Ruta Balcanilor de Vest (Turcia-Grecia-Macedonia de Nord-Serbia-Bosnia și Herțegovina-Croația), principala rută de migrație în anii trecuți, a înregistrat o scădere bruscă în anul 2024 de 78% urmare a eforturilor susținute de către țările regionale de a stopa fluxul migrator.
La nivel regional, ITPF Timișoara a întărit măsurile de control și a continuat să colaboreze cu autoritățile sârbe pentru a răspunde provocărilor.
În anul 2024, ITPF Timişoara s-a confruntat cu fenomenul migraţiei ilegale manifestată atât sub forma migrației externe (primară), concretizată prin încercările cetăţenilor terţi de a intra ilegal în România din Serbia, cât şi sub forma migraţiei interne (secundară) prin încercarea cetăţenilor terţi intraţi legal pe teritoriul României (în baza vizelor sau permiselor de şedere) de a trece ilegal frontiera din România către Ungaria sau R. Serbia cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
La nivelul ITPF Timișoara securizarea frontierei externe a Uniunii Europene a fost realizată printr-o serie de măsuri eficiente, aplicate în cadrul verificărilor la frontieră în punctele de trecere a frontierei, cât și la supravegherea frontierei de stat în zona de competență.
În anul 2024, polițiștii de frontieră au depistat 76 migranţi care au încercat să intre în România prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, în scădere cu 7% comparativ cu anul 2023 când au fost depistaţi 82 migranţi.
Dintre cei 76 de migranţi depistaţi la zona verde, 38 au fost predați autorităţilor din R. Serbia, iar 38 au solicitat azil și au fost predați structurilor I.G.I..
În baza Protocolului încheiat între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia, pentru aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Republica Serbia, privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, au fost transmise Republicii Serbia, 24 cereri de readmisie pentru persoanele care au încercat să intre fraudulos în țară din R. Serbia în zona de competență, fiind primite răspunsuri favorabile pentru toate cererile înaintate. Pentru celelalte 14 persoane, cererile de readmisie au fost întocmite și transmise de către structurile I.G.I..
În perioada supusă evaluării, au fost înregistrate 11 cazuri cu 34 persoane (29 cetățeni Nepal, 2 Etiopia, 2 Ucraina și 1 Ghana), care au încercat să treacă fraudulos frontiera din România în Serbia, în creștere cu 21% față anul 2023 când au fost înregistrate 9 cazuri cu 28 persoane.
În baza Planului de implementare a patrulelor mixte de-a lungul frontierei de stat comune româno-sârbe, la apariția unor situații iminente privind trecerea frauduloasă a frontierei, a fost realizat schimbul operativ de date și informații, constituindu-se patrule ad-hoc care au acționat pe teritoriul ambelor state, fiind astfel reținute în comun un număr de 20 persoane.
După efectuarea procedurilor legale, persoanele au fost predate părții române pentru continuarea cercetărilor și clarificarea situației juridice a acestora.
Actuala provocare cu care se confruntă Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara este migrația internă (secundară) care constă în faptul că cetățeni din sudul Asiei (majoritatea din Vietnam, Bangladesh, Nepal etc.) obțin vize în scop de studii sau angajare în muncă, intră legal în România, iar ulterior încearcă să treacă ilegal frontiera de stat în Serbia sau Ungaria, cu scopul de a ajunge în alte state din spațiul Schengen.
În anul 2024, structurile inspectoratului teritorial au depistat în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei din România în R. Serbia 167 migranţi, în scădere cu 78% comparativ cu anul 2023 când au fost depistați 743 de migranți
Se poate observa faptul că majoritatea persoanelor care sunt depistate în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat din România în R. Serbia provin din state precum Nepal, India sau Bangladesh, sunt recrutați de către firme de profil, intră legal în România în baza vizelor cu scop de angajare în muncă sau studii, lucrează pentru o scurtă perioadă de timp, își organizează deplasarea până în apropierea frontierei de stat și încearcă să treacă ilegal în Serbia cu scopul de a ajunge în statele vest-europene urmând ruta Balcanilor de Vest prin Serbia-Bosnia și Herțegovina-Croația.
În cursul anului 2024 au fost dispuse măsuri și a fost prevenită intrarea ilegală în țară a 268 persoane, fiind constatată o scădere, cu aproximativ 67% faţă de anul 2023, când au fost dispuse măsuri preventive împotriva unui număr de 804 persoane și 99% faţă de anul 2022, când au fost înregistrate 27.469 persoane.
Se poate observa că măsurile sistematice adoptate de către ITPF Timișoara și efortul depus de structurile teritoriale au adus la o scădere aproape completă a cifrelor privind cazurile de prevenire a trecerii ilegale a frontierei.
Rata de succes a prevenirii trecerilor a fost generată de utilizarea mijloacelor tehnice de supraveghere de tip termoviziune, a executării misiunilor de supraveghere aeriană la frontieră cu avionul Agenției Frontex (Sparrow2), precum și a schimbului de date și informații cu autoritățile sârbe.
Pe fondul măsurilor adoptate la nivelul inspectoratului pentru combaterea migraţiei secundare, în anul 2024, la frontiera cu Ungaria a fost înregistrată o scădere cu 77% față de anul 2023, privind numărul migranților depistați în tentativă de ieșire prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind înregistrate 18 cazuri cu 56 migranți depistaţi la nivelul SPF Sannicolau Mare, față de anul 2023, când au fost înregistrate 38 de cazuri cu 244 de migranți implicați.
În scopul combaterii fenomenului migraţiei ilegale în zona de competenţă, lucrătorii structurilor de poliţie judiciară din cadrul ITPF Timişoara au acţionat pentru destructurarea reţelelor organizate de trafic de migranţi, reţinerea persoanelor implicate, probarea activităţii infracţionale şi prezentarea acestora în faţa procurorilor şi a instanţelor de judecată
În cauzele penale înregistrate la nivelul inspectoratului, 16 persoane sunt cercetate în libertate, iar pentru alte 45 au fost dispuse următoarele măsuri preventive:
– 11 persoane arestate preventiv
– 34 persoane pentru care s-a instituit măsura controlului judiciar
Pe raza municipiului Timişoara, şi în localitaţile limitrofe, în baza dispoziţiei Şefului CZCA în anul 2024 au fost desfăşurate zilnic câte două acţiuni în sistem integrat cu participarea structurilor MAI din judeţul Timiş (ITPF Timişoara, IPJ Timiş, IJJ Timiş, Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Timiş, Direcţia Poliţiei Locale Timişoara, CRCPSA Timişoara, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara şi Direcţia Regională de Poliţie Transporturi Timişoara).
Pe parcursul derulării misiunilor în sistem integrat, în anul 2024, au fost depistate 1197 persoane, cetăţeni străini care au fost conduşi la sediul ITPF Timişoara pentru clarificarea situaţiei juridice.























