Edilul oraşului Buziaş, Sorin Munteanu, este foarte nemulţumit deoarece primăria pe care o conduce nu are buget aprobat pe anul în curs cu toate că am trecut de jumătatea lunii martie. Primarul staţiunii timişene consideră că tergiversarea aprobării bugetului la nivel naţional îşi va pune serios amprenta pe activitatea instituţiei […]
Etichetă: investitii
Proiecte în valoare de jumătate de miliard de euro, contractate prin Regio-POR 2014-2020
Valoarea totală a proiectelor contractate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 în Regiunea Vest a depășit 500 de milioane de euro. Astfel, până în prezent, la nivelul regiunii au fost contractate 388 proiecte, cu o valoare totală de 501,62 milioane euro, din care 407,98 milioane euro reprezintă valoarea finanțării nerambursabile. La […]
Investiții importante în școlile speciale din Timiș
Consiliul Județean Timiș acordă atenție sporită copiilor cu diferite deficiențe. Este motivul pentru care în ultima perioadă au fost finanțate investiții consistente atât în clădirile, cât și în dotările școlilor speciale. Este și cazul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj, destinat în principal copiilor cu deficiență mintală. […]
Complex comercial la Buziaş
Două supermarketuri şi o farmacie vor apărea, în acest an, la Buziaş, în cadrul unui complex care va schimba înfăţişarea oraşului. Acesta va fi situat pe Strada Bisericii, primăria sperând să realizeze concesionarea terenului necesar investiţiei. Din păcate, întârzierea adoptării bugetului şi modificările legislative creează dificultăţi în planificarea investiţiilor.
Deputatul Sămărtinean: “Guvernarea PSD-ALDE lasă Timișul și în 2019 fără bani de investiții”
Legea bugetului de stat pe anul 2019 ar trebui să reprezinte cel mai important subiect de dezbatere în Parlamentul României. Abia în data de 31 ianuarie Ministerul Finanțelor Publice a postat în dezbatere publică pe site o proiecție a bugetului de stat, aceasta fiind singura variantă până acum. “În conformitate […]
Investiţie de 1 milion euro pentru siguranţa locuitorilor din Recaş
Investiții importante la Recaș pentru intervenția în situații de urgență. 1.000.000 de euro au fost investiți pentru siguranța locuitorilor din zona Recașului, după ce primăria orașului, prin intermediul unui proiect IPA România – Serbia, a achiziționat mai multe echipamente și utilitare pentru intervenția în situații de urgență. Acestea vor fi […]
Trei sectoare ale autostrăzii Lugoj-Deva, pe lista celor care ar trebui să se deschidă în 2019
Anul a început cu multe promisiuni! Compania de Drumuri garantează că vom avea o mie de kilometri de autostradă peste doi ani. Chiar şi aşa, asta nu ar însemna decât că ajungem la nivelul de acum 12 ani al Ungariei, o ţară oricum de două ori şi jumătate mai mică […]
Aquatim a făcut investiţii de 6,5 milioane de euro anul acesta
Societatea Aquatim SA investește, anual, milioane de euro, atât din fonduri europene, cât și din fonduri proprii, pentru desfășurarea activității în bune condiții. Astfel, în 2018 au fost contractate cincizeci de lucrări de investiții din sursele proprii ale societății. Suma totală contractată este de aproximativ treizeci de milioane de lei […]
Credit de 214 milioane lei accesat de Primăria Timișoara pentru investiții
Un credit de aproape 214 milioane lei va fi accesat, pe o perioadă de 15 ani, de municipalitatea timișoreană. Potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus votului în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara, 100 milioane lei vor fi folosite în vederea asigurării finanțării “investițiilor publice de […]
Investițiile Primăriei Buziaș, recompensate de Uniunea Europeană
Investițiile autorităților locale sunt recompensate de Uniunea Europeană! Primăriei Buziaș îi vor fi restituite fondurile cheltuite pentru consolidarea și restaurarea Colonadei, în valoare de peste 5 milioane lei. Reamintim, Colonada din Buziaş a trecut printr-un amplu proces de reparaţii. Valoarea proiectului a fost de peste 5 milioane lei. Este singurul […]

































