Etichetă: 1 august

Administrație

De la 1 august intră în vigoare noile reguli pentru circulația vehiculelor grele în Timișoara

Începând cu 1 august, intră în vigoare regulamentul privind circulația vehiculelor grele în Timișoara. Primăria Municipiului Timișoara reamintește că regulamentul se aplică pe toate străzile din oraș, iar vehiculele care depășesc limita de tonaj stabilită pentru categoria de drum vor putea circula în condițiile prevăzute de regulament, prin achitarea taxei […]

Cultură

Arta şi cultura tradiţională deschid seria acţiunilor dedicate Centenarului Timişoarei

Manifestările dedicate Centenarului Timişoarei debutează joi, 1 august 2019, cu elemente specifice artei şi culturii tradiţionale. Astfel, se va organiza, în premieră, un târg naţional al meşterilor populari în chiar centrul oraşului, mai precis în Piaţa Libertăţii, târg ce reuneşte meşteri populari din nu mai puţin de 12 judeţe ale […]