Ambulatorul Integrat de Cardiologie ASCAR din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă consulturi gratuite, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, pentru pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, de la forme ușoare până la patologii complexe. „În ambulatorul nostru primim pacienți cu probleme cardiovasculare foarte variate, de […]
Sănătate
Lecția de la Babeș – Cancerul colorectal
Cancerul colorectal ocupă locul al treilea în ierarhia bolilor oncologice din România, unul din opt cancere fiind reprezentat de această afecțiune. Anual, la nivel național, sunt diagnosticate peste 12.000 de cazuri noi, boala fiind a doua cauză de mortalitate prin cancer. Specialiștii atrag atenția că, în cazul depistării într-un stadiu […]
Identificarea unor soluții care să reducă fenomenul de medicină defensivă / VIDEO
Președinta Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a fost prezentă, astăzi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde a avut o întâlnire cu managerul unității medicale, prof. univ. dr. Dorel Săndesc, și cu șefii de secție. Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a adus […]
Cu 45% mai multe gravide s-au prezentat la control în perioada prenatală
Programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom, reprezintă cea mai amplă investiție din România în susținerea sănătății timpurii pentru viitoarele mame și nou-născuți, prin intermediul medicinei de familie, în zonele rurale defavorizate. În cei doi ani de implementare, 23.900 de mame […]
Depunerea Planurilor de gestionare a deșeurilor medicale, obligatorie până la 1 martie 2026
Primăria Municipiului Timișoara reamintește tuturor producătorilor și generatorilor de deșeuri medicale (umane și veterinare) că au obligația ca, până la 1 martie 2026, să depună Planul de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea desfășurată în anul precedent. Deșeurile medicale necesită un regim special de colectare, transport și eliminare, iar gestionarea […]
Testare HPV gratuită la Maternitatea nouă de lângă Spitalul Județean din Timișoara
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, prin Departamentul de genetică, toxicologie și biologie moleculară, alături de echipa de ginecologie a Maternității Bega, a demarat screeningul gratuit pentru HPV, o investigație esențială în prevenirea cancerului de col uterin. Este un nou început prin care unitatea sanitară se alatură altor […]
Noaptea de Revelion, plină la UPU Județean: 172 de pacienți tratați
În timp ce Timișoara a întâmpinat noul an în atmosferă de sărbătoare, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” a rămas permanent la dispoziția pacienților. În intervalul 31 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026, activitatea din cadrul UPU a fost intensă, 172 de persoane solicitând […]
Anul Nou a debutat cu două nașteri la Maternitatea Bega din Timișoara
Noul an a început cu emoție și speranță la Maternitatea Bega a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, unde, în noaptea de Anul Nou, au venit pe lume doi băieței. Primul nou-născut al anului s-a născut la ora 00:39. Este vorba despre un băiețel născut prematur, la […]
Ce se schimbă pentru pacienți din 2026: ambulatorii, concedii medicale, internări de o zi
Sistemul de sănătate din România urmează să treacă prin modificări importante începând cu 2026, cu impact direct asupra pacienților. În ultima ședință de guvern din acest an a fost discutat un proiect al Ministerului Sănătății care vizează controlul concediilor medicale, dezvoltarea ambulatoriilor de specialitate, reducerea internărilor inutile și decongestionarea unităților […]
Crește numărul infecțiilor respiratorii în Timiș: peste 80 de cazuri suspecte de gripă, zeci de pacienți internați
Numărul infecțiilor respiratorii este în creștere în județul Timiș, potrivit celor mai recente date furnizate de Direcția de Sănătate Publică. Tot mai mulți timișeni ajung la medic cu viroze de sezon, pneumonii sau suspiciuni de gripă, iar o parte dintre aceștia necesită internare. Conform raportării DSP Timiș pentru perioada 15–21 […]

































