Administrație

Vicepreşedinte al Consiliului Judeţan Arad: „Îmi doresc un parteneriat solid cu instituţiile publice”
Administrație

Vicepreşedinte al Consiliului Judeţan Arad: „Îmi doresc un parteneriat solid cu instituţiile publice”

Vicepreşedinte al Consiliului Judeţan Arad, Sergiu Bîlcea, a avut vineri o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 5 Vest şi reprezentanţii administraţiilor locale. Principala temă de discuţie a reprezentat-o accesarea fonurilor PNDR 2014 – 2020 pentru beneficiarii publici. La întâlnire a participat Iulian Bucătaru, directorul […]

Reprezentații protestatarilor din Piața Victoriei au cerut audiența prefectului Mircea Băcală
Administrație

Reprezentații protestatarilor din Piața Victoriei au cerut audiența prefectului Mircea Băcală

Doi reprezentanți ai protestatarilor din Piața Victoriei s-au întâlnit vineri cu prefectul de Timiș, Mircea Băcală. Aceștia i-au înmânat reprezentantului Guvernului Proclamația România 2017+ și trei cereri de demisie. Este vorba despre demisia premierului Sorin Grindeanu, a președintelui PSD, Liviu Dragnea, şi a șefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Lista cu […]

Direcţia pentru Cultură Timiş: “Clădirea unde a funcţionat Liceul de Arte Plastice nu se demolează”
Administrație

Direcţia pentru Cultură Timiş: “Clădirea unde a funcţionat Liceul de Arte Plastice nu se demolează”

Imobilul unde a funcţionat Liceul de Arte Plastice nu se demolează. Conducerea Direcţiei pentru Cultură Timiş susţine că avizul acordat de Ministerul Culturii este doar pentru realizarea unui studiu istoric. Astfel, DJC Timiș face următoarele precizări în legătură cu situația imobilelor de pe bulevardul Mihai Eminescu nr.2 și de pe […]

AQUAPIC, finalist al concursului naţional de proiecte Urbaniada
Administrație

AQUAPIC, finalist al concursului naţional de proiecte Urbaniada

Fundația româno-germană Aquademica, înființată de către Aquatim şi Departamentul de ape uzate al Primăriei München, este între cei opt finalişti naţionali ai concursului de proiecte Urbaniada, organizat de The Institute, reprezentat legal de Fundația „Gala Societății Civile”, pentru ING Bank Romania. Urbaniada susține implementarea unor proiecte de arhitectură sau urbanism, […]

Inspecţie tehnică pe Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2
Administrație

Inspecţie tehnică pe Autostrada Lugoj – Deva, lotul 2

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că în perioada 1-2 februarie au loc verificări ale lucrărilor executate pe obiectivul “Autostrada Lugoj – Deva, Lot 2, km 27+620 – km 56+220”. Comisia de Inspecţie Tehnică a lucrărilor a fost constituită în baza Deciziei Directorului General. Odată cu finalizarea inspecţiei […]

Se decide soarta Aerodromului Cioca
Administrație

Se decide soarta Aerodromului Cioca

Subiectul în ceea ce privește soarta Aeroportului utilitar Cioca a intrat din nou în atenția autorităților județene. În ultimii ani, societatea s-a tot confruntat cu o situaţie financiară deosebită,  constând în neplata salariilor, cheltuirea nefondată a unor sume de bani, lipsa clienților, dezorganizarea internă. În cadrul ultimei ședințe a Adunării […]